Optimizarea cheltuielilor în educație va continua: un interviu cu Maia Sandu (Adevărul).
Ion Preaşcă semnează în „Adevărul” un articol care analizează situaţia economică şi politică a regiunii transnistrene. El constată că deşi politic, regiunea este orientată spre Est, economic ea este tot mai legată de Vest. Printre motivele din care autorul crede că regiunea transnistreană depinde din punct de vedere economic de Chişinău şi UE, chiar dacă este ţinută pe linia de plutire de asistenţa financiară rusă, este că cea mai mare parte a mărfurilor produse în regiune ajunge pe piaţa Republicii Moldova şi a statelor UE şi doar 30% în Rusia.
Despre vizita de astăzi la Chişinău şi Tiraspol a viceprim-ministrului Rusiei şi Reprezentantului special al Moscovei pentru Transnistria Dmitri Rogozin, publicaţia publică un comenatariu semnat de Victor Chirilă, director executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă şi blogger pe adevarul.ro. Pretextul oficial al vizitei este o abureală menită să distragă atenţia de la adevărata semnificaţie a ei, crede Chirilă. În realitate, Dmitri Rogozin vine la Chişinău nu de dragul moldovenilor, nici de dragul domnilor Lazăr sau Leancă, cu care se va întâlni, ci pentru a-i sfida pe moldoveni, serbând alături de transnistreni independenţa de Chişinău, mai crede comentatorul. Lui Victor Chirilă i se pare că vizita ar fi totuşi un prilej bun pentru autorităţi de a-l întreba pe Rogozin ce se întâmplă cu deschiderea Consulatului Rusiei la Bălţi, cu retragerea contingentului şi arsenalului militar rusesc din Transnistria, cu transformarea misiunii de pacificare ruse în una civilă şi multinaţională, şi cu intenţia tot mai evidentă a Rusiei de a-şi consolida contigentul militar în Republica Moldova, dotându-l cu echipament nou, inclusiv cu elicoptere de luptă.
O ştire de pe Publika.md anunţă că Transnistria, regiune