Proteste ample în București, duminică seară, împotriva proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană, adoptat de Guvernul Ponta săptămâna trecută.
Guvernul Ponta scoate oamenii în stradă din cauza proiectului de exploatare a zăcămintelor aurifere de la Roșia Montană.
Aproximativ 2000 de persoane s-au adunat duminică în jurul orei 17.00, la Universitate ca să își manifeste dezaprobarea față de proiectul minier.
Manifestanţii adunaţi la Universitate, au mers în marş până în Piaţa Victoriei, la sediul Guvernului, unde au protestat timp de peste o oră, după care au revenit în Piaţa Universităţii.
Odată reîntorși la Universitate, o bună parte dintre protestatari s-au aşezat pe carosabil, blocând traficul pe un sens
Protestatarii au arborat pancarte cu mesaje împotriva proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană, au scandat împotriva Guvernului și au fluturat steaguri ale României.
Proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană a fost aprobat în şedinţa de marţi a Guvernului şi va fi transmis Parlamentului spre adoptare.
Exploatarea ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârşitul acestui an, iar participaţia statului ar creşte cu încă 5,69%, la 25% din acţiuni.
Compania Roşia Montană Gold Corporation deţine la Roşia Montană (judeţul Alba), prin concesionare în vederea exploatării, cel mai important zăcământ de aur din România, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint.
Partidul Național Liberal consideră că proiectul de lege referitor la exploatarea minieră trebuie să facă obiectul unei analize serioase și aplicate la nivelul Parlamentului.
”Am spus întotdeauna că exploatarea resurselor este binevenită atâta vreme cât este rentabilă sub aspect econo