Pui de lele, elevi fără viitor sau pur şi simplu nişte lichele. Aşa i-ar fi catalogat regimul comunist pe aceşti elevi, care din varii motive au picat BAC-ul, taman când credeau că au dat lovitura. Regimul democratic îi cataloghează drept sclavii şpăgii, sau pur şi simplu călăii limbii române, pentru că ce-i drept au rupt din rădăcini frumuseţea limbii române şi au aruncat-o printre gunoaiele societăţii, într-un limbaj de mahala, murdărit de rigorile statului plin de jargoane obscure ce uneori mă fac să îmi fie teamă de ce va fi. Dar ei, aceşti elevi, după părerea mea nu au nici o vină. Nu au pentru că nu au de ce să aibă. Aşa opulenţi, şmecheri şi eu mai ştiu cum au vrut ei să fie, nu au făcut decât să piardă o luptă şi nu bătălia, convinşi fiind că sintagma „dacă ai carte, ai parte” nu se mai aplică de mult în România. Pentru mine, aceşti elevi sunt doar victimele unui sistem murdar, învăţat să trăiască între slinoasele cetăţi de piatră ale democraţiei. Şi fără doar şi poate aceşti elevi cred că viitorul lor nu înseamnă carte ci mai degrabă înseamnă munca cu cârca şi idei de viaţă care i-ar face pe mulţi dintre cei de sus invidioşi. Nu sunt scuze, sunt pur şi simplu teorii, sunt pur şi simplu scene vizibile rupte din peisajul sistemului de învăţământ din România lui 2013. După un astfel de examen catastrofal toate autorităţile îşi dau coate şi se întreabă ce este de făcut cu elevii acestui secol, dar nimeni nu se uită în urmă să vadă ce ar fi trebuit făcut. Sunt elevi cu părinţi plecaţi în străinătate, sătuli să mai încerce să vorbească cu ai lor la telefon pentru că niciodată nu sunt liberi, sunt elevi fără părinţi care încearcă din răsputeri să-şi dea banii de pe alocaţie să cumpere o pâine la şcoală sau copii care pur şi simplu nu au părinţi, dar se agaţă de destin în încercarea disperată de a-şi găsi un cămin. Nu îi scuz pe baştani şi pe copiii de bani gat