Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentarii PDL trag un semnal de alarmă cu privire la „degringolada în care se află învățământul sucevean”

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 3 septembrie 2013 ·

Cei trei parlamentari suceveni ai PDL, senatorul Gheorghe Flutur și deputații Ioan Balan şi Sanda-Maria Ardeleanu, trag un semnal de alarmă cu privire la „degringolada în care se află învățământul sucevean” la început de an școlar.

Deputata Sanda-Maria Ardeleanu constată că mii de elevi, mii de părinți încep cel mai sărac an școlar, în condiții igenico-sanitare mai proaste ca niciodată.

„Constatăm că și de data aceasta așteptările populației au fost înșelate de mesaje mediatice frumos ambalate, dar care ascund găunoșenia fără precedent a unei guvernări ce beneficiază, încă, de cel mai mare suport popular. Doar în județul Suceava, din cele 822 de unități școlare, sunt autorizate sanitar doar 223, adică 73% din unitățile de învățământ sunt neautorizate pentru anul școlar 2013-2014. Statistica Inspectoratului Școlar Județean este una neagră și atunci când vine vorba despre acoperirea județului cu microbuze școlare: există un deficit de 31 de microbuze, înregistrându-se o creștere a acestui deficit față de anul trecut”, a arătat Ardeleanu.

„Stimați guvernanți, nu vă jucați cu Educația, pentru că greșelile se vor întoarce împotriva dumneavoastră”

Senatorul Gheorghe Flutur a subliniat, la rândul său, că investițiile sunt stopate, iar lipsa unei susțineri de la Guvern a făcut ca anul acesta să nu se aloce nici un leu pentru construcția sau pentru refacerea școlilor și grădinițelor din județ.

„Mai mult, există cazuri de unități finalizate, dar care nu sunt predate autorităților locale, deoarece nu au fost onorate plățile contractuale constructorilor. Unde sunt faptele din spatele vorbelor din vara trecută? Dacă mai adăugăm la toate acestea rezultatele dezastruoase de la cele două sesiuni de bacalaureat, de la examenele de titularizare și de la alte concursuri, lipsa de viziune a Ministerului Educației care ne-a bombardat în toată această

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 2 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 4 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 2 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 3 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Klaus Iohannis: Astăzi, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, ne vom concentra pe decizia cu privire la funcţiile de conducere UE la nivel înalt şi pe adoptarea Agendei Strategice a Uniunii Europene pentru perioada 2024-2029

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns, joi, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, el afirmând că în cadrul şedinţei, se vor concentra pe decizia cu privire la funcţiile de conducere UE la nivel înalt şi pe adoptarea Agendei Strategice a U

Pericol în spațiu. Un satelit rusesc s-a dezintegrat în apropiere de Staţia Spaţială Internaţională. Ce au fost nevoiți să facă astronauții

Ziare.com acum o ora
Un satelit de origine rusă s-a dezintegrat miercuri noapte, 26 iunie, generând peste 100 de resturi şi fragmente pe orbită. În urma evenimentului, astronauţii aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) au fost nevoiţi să se adăpostească,

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 5 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

La ce analize gratuite vor avea acces românii neasigurați. CNAS a anunțat modificări pentru mai multe boli grave

Ziare.com acum o ora
Românii neasigurați vor avea acces la analize gratuite pentru câteva boli grave. Femeile însărcinate vor beneficia și ele de o analiză importantă, chiar dacă nu au venituri. Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat modificările la contract

Kelemen Hunor: UDMR va avea un candidat la preşedinţie

Mediafax acum 3 ore
„Indiferent când vor avea loc alegerile prezidenţiale, comunitatea maghiară din România va avea un candidat. Maghiarii trebuie să aibă o voce la alegerile prezidenţiale”, a declarat Kelemen Hunor la şedinţa de joi a Consiliului Reprezentanţilor Unio

Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat

Mediafax acum o ora
În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmark scadentă în ianuarie 2026 şi a împrumutat de la bănci 1,36 mld. lei, faţă de valoarea de 500 mil. lei programată, la o dobândă anuală de 6,10%. La licitaţi

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°