Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elena Udrea: Candidatul dreptei la președinție are nevoie să beneficieze de sprijinul lui Traian Băsescu

Publicat in Ziarul Profit - Arges, marți 3 septembrie 2013 ·

B1 TV

”Cred că este prematur să discutăm numele. Din ce a spus președintele, eu am înțeles așa. Că dreapta românească, neunită și fragmentată fiind, nu reușește să indice candidatul, pe de o parte. Pe de altă parte, faptul că actualii lideri ai USL – că vorbim de Ponta sau Antonescu, căci nu știm care va candida, ambele variante sunt posibile – sunt de bătut chiar și de două femei, ceea ce zic eu că arată ideea că suntem într-un moment în care șansele sunt deschise pentru candidatul dreptei. Important este să găsim drumul, ca acest candidat unic al dreptei să beneficieze de sprijinul lui Traian Băsescu”, a declarat Udrea, întrebată dacă va candida la președinție în cadrul emisiunii ”Talk B1”. 

Deputatul PDL consideră că persoana care va candida în numele dreptei la prezidențiale trebuie să aibă ”notorietate, credibilitate”, să fie susținută de o construcție politică puternică, să își dorească să intre în competiție și să fi făcut ceva marcant în cariera sa.

Întrebată dacă România este pregătită pentru o femeie președinte, Udrea a spus că românii ”au demonstrat deja că votează femei, pentru că la votul uninominal, la Parlament sau la primărie, femeile au reușit să câștige scoruri foarte bune, chiar mai bune decât ale bărbaților”. 

”Cred că ar trebui să mergem cu o construcție unică, puternică, care să satisfacă așteptările electoratului nostru pentru că, deși USL-ul dezamăgește prin liderii săi, prin guvernare, totuși, nu scade în sondaje. Singurul care crește este Traian Băsescu, care sigur, are și o activitate susținută, fiind singura opoziție reală la Guvernul Ponta. Dar partidele de dreapte nu punctează. Asta pentru că electoratul de centru-dreapta sunt dezorientate”, a conchis Elena Udrea.

 

B1 TV

”Cred că este prematur să discutăm numele. Din ce a spus președintele, eu am înțeles așa. Că dreapta românească, neunită și

Articolul in Ziarul Profit - Arges >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România!

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (I

Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu, va fi adus la Judecătoria Mangalia (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 32 minute
Un nou termen de judecată a fost programat astăzi 23 mai 2024, în dosarul 2 Mai, la Judecătoria Mangalia, în care va fi adus fizic Vlad Pascu. La sediul Judecătoriei s-a prezentat Judecătoarea Ancuța Ioana Popoviciu, dar aceasta nu a dorit să stea d

VIDEO Un cort s-a prăbuşit în Mexic în timpul unui miting electoral, provocând morţi şi răniţi

Mediafax acum 20 minute
Tragedia s-a întâmplat în nordul Mexicului, în timpul unui miting electoral pentru alegerile prezidenţiale al candidatului partidului de opoziţie dat de partidul Movimiento Ciudadanos, Jorge lvarez Maynez. Cortul electoral s-a prăbuşit, probabil din

Revolte în Noua Caledonie: Poliția franceză va rămâne în arhipelag „atât timp cât va fi nevoie”, anunță Macron FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 27 minute
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat că forțele de poliție vor râmâne în Noua Caledonie atât timp cât va fi necesar, pentru a ține sub control revoltele care au pornit săptămâna trecută. Președintele francez a declarat că forţa de 3.000

Coreea de Sud anunţă un plan de sprijin de 17,5 miliarde de euro pentru industria semiconductorilor. Un "mega-cluster de semiconductori" construit la periferia Seulului va deveni cel mai mare complex de producţie de semiconductori din lume

News.ro acum o ora
Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a anunţat joi un nou plan de sprijin în valoare de aproximativ 17,5 miliarde de euro pentru a consolida industria de semiconductori a ţării, un sector strategic aflat în centrul unei bătălii mondiale, relatează

Doi răniţi după un accident între un trailer cu maşini şi un camion de marfă

Press Alert acum o ora
< p> Două persoane au fost rănite, joi dimineața, într-un accident între un trailer care transporta mașini și un camion de marfă, pe DN 6, în zona localității Armeniș, județul Caraș-Severin. Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al

Vremea la Constanța, joi, 23 mai 2024

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 23 mai 2024, la Constanța, temperaturile se vor menține în jurul valorii de 20°C. Umiditatea relativă a aerului este de 75%, iar șansele de precipitații sunt de 0%. Vântul va sufla cu o viteză de 16 km/h, contribuind la o zi destul de plăcut

Zeci de păsări flamingo pot fi admirate în Delta Dunării, pe braţul Sfântu Gheorghe VIDEO

Adevarul acum 26 minute
Zeci de exemplare de păsări flamingo au putut fi văzute zilele trecute pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, a anunţat Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) care a publicat pe pagina sa de Facebook şi o înregistrare video cu păsă

Liderul cecen Ramzan Kadyrov s-a întâlnit cu Vladimir Putin și i-a oferit "zeci de mii de soldați", care să lupte în Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Ka

Iran: Preşedintele Raisi înmormântat joi în oraşul-sfânt Mashdad

HotNews acum 3 ore
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi, decedat luni într-un accident de elicopter, urmează să fie înmormântat joi seară la Mashhad, oraşul său natal, după două zile de ceremonii funerare care au mobilizat sute de mii de susţinători ai Republicii Islami

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

23°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

19°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°