Bunica băiatului de patru ani ucis, luni, de câini, în apropierea Parcului Tei din Capitală, le-a povestit anchetatorilor că a sunat la serviciul de urgenţe 112 după 20 de minute de la dispariţia nepoţilor săi, timp în care i-a aşteptat să se întoarcă de la joacă, potrivit unor surse din Poliţie.
Femeia a fost audiată de poliţişti imediat după tragedie şi le-a povestit acestora că, luni, a fost pentru prima dată în Parcul Tei împreună cu cei doi nepoţi, în vârstă de şase, respectiv patru ani. Aceasta a mai spus că părinţii celor doi copii locuiesc într-un alt cartier, potrivit Mediafax.
Bunica le-a mai declarat anchetatorilor că a ieşit cu cei doi nepoţi în parcul de lângă locuinţa ei şi s-a aşezat pe o bancă, lăsându-i pe cei mici să se joace în apropiere. În jurul orei 12.00, şi-a dat seama că nepoţii ei au dispărut şi a avut, iniţial, intenţia să-i caute. Ulterior, aceasta a renunţat, gândindu-se că, dacă aceştia se întorc între timp şi nu o mai găsesc, vor intra în panică.
După aproximativ 20 de minute, băiatul de şase ani s-a întors singur şi a anunţat-o pe bunica lui că fratele său mai mic a fost prins de nişte câini. Femeia a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a plecat în grabă, împreună cu nepotul ei, la locul indicat de acesta. Mai multe echipaje de poliţie venite la faţa locului l-au căutat pe băieţel, iniţial existând bănuiala că acesta a căzut în lacul din zona Parcului Tei.
Cadavrul a fost descoperit pe terenul unei societăţi comerciale, de unul dintre poliţişti, care a căutat împreună cu fratele băiatului de patru ani, acesta arătându-i zona în care au atacat câinii. Potrivit poliţiştilor, nici bunica celor doi copii şi nici proprietarii terenului pe care s-a produs tragedia nu au fost puşi sub acuzare până în acest moment.