Unul dintre supravieţuitorii lagărelor de concentrare naziste a relatat propria sa experienţă în cartea “Omul în căutarea sensului vieţii”,vândută în peste 9 milioane de exemplare în întreaga lume şi publicată în 143 de ediţii.Apărută prima oară în anul 1945,această carte transmite cititorului mesajul încurajator că viaţa îşi păstrează sensul potenţial în orice condiţii,chiar şi în cele mai nefericite.

“Omul în căutarea sensului vieţii” este printre puţinele publicaţii care tratează fenomenul concentraţionar şi din alte perspective,lipsind cu desăvârşire consideraţiile de ordin ideologic sau încercările de a găsi vinovaţi.Autorul a adus frecvent argumente împotriva conceptului de vinovăţie colectivă de după sfârşitul celui de-al doilea război mondial,încercând să înlăture anumite prejudecăţi.Este sugestiv în acest sens următorul pasaj:Odată o americancă mi-a reproşat:”Cum de continuaţi să scrieţi o parte din cărţile dumneavoastră în limba germană,limba lui Adolf Hitler?”Ca răspuns am întrebat-o dacă are cuţite în bucătărie şi,când mi-a spus că da,m-am prefăcut îngrozit şi şocat,şi am exclamat:”Cum de vă mai folosiţi de cuţite după ce nenumăraţi criminali le-au folosit pentru a-şi înjunghia şi ucide victimele?”[1]

Viktor Emil Frankl (1905-1997) a pus bazele tehnicii psihoterapeutice ce poartă numele de logoterapie,în mare parte şi datorită observaţiilor făcute în perioda în care a fost închis în lagărele de la Auschwitz şi Dachau.A nu se confunda cu logopedia,disciplină psihopedaogică care se ocupă cu prevenirea şi corectarea tulburărilor de vorbire.Logoterapia sau ”terapia de sens” are ca scop motivarea pacientului în a găsi sensul (logosul ascuns)existenţei sale.Reprezintă cea de-a treia orientare a şcolii vieneze de psihoterapie,după psihologia individuală a lui Alfred Adler(1870-1937) şi psihanaliza lui Sigmund Freud (1856-1939).Se deosebeşte de