Clubul Social Democrat din Dâmboviţa, recent înfiinţat de Codrin Ştefănescu, îi va avea la cârmă pe senatorul Leonardo Badea, ca şi preşedinte şi pe Andrei Plumb, care va ocupa funcţia de şef de programe.
Secretarul general adjunct al Partidului Social Democrat, Codrin Ştefanescu, s-a aflat în aceste zile în vizita la organizaţia PSD Dâmboviţa. În urma discuţiilor avute cu colegii de partid, a fost decisă înfiinţarea Clubului Social Democrat, ca prim pas în implementarea programului ”De la om la om”, lansat de PSD la nivel naţional.
Clubul Social Democrat va funcţiona în cadrul organizaţiei judeţene, urmând a-l avea preşedinte pe senatorul PSD, Leonardo Badea, iar şef de programe pe Andrei Plumb.
”Prin înfiinţarea acestui Club dorim să venim în întâmpinarea nevoilor categoriilor sociale din judeţ. Suntem deschişi colaborării cu toate componentele societăţii civile dâmboviţene – asociaţii profesionale, sindicate, patronate, ONG, asociaţii ale oamenilor de afaceri, de pensionari, cadre militare în rezervă, elevi şi studenţi etc. Fiecare îşi poate găsi un sprijin în noi” a spus Codrin Ştefanescu.