Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Remember the time? Show pentru Michael

Publicat in Jurnalul, marți 3 septembrie 2013 ·

Pe scenă vor fi peste 60 de muzicieni şi dansatori plus toboşarul Mike Terrrana

Spectacolul 'A show to remember Michael Jackson feat. Mike Terrana', un omagiu adus Regelui muzicii pop, va avea loc pe 13 noiembrie la Sala Palatului, când va avea loc o punere în scenă a poveştilor din cântecele lui Jackson, într-un spectacol conceptual, gen musical.

Potrivit unui scenariu bine pus la punct, ordinea melodiilor lui Michael Jackson a fost gândită în funcţie de tematică în timp ce “actorii” de pe scenă vor fi personalităţi dintr-un larg spectru artistic.

POP SIMFONIC

Mike Terrana (un toboşar versatil care a interpretat mai multe stiluri muzicale de-a lungul carierei, vezi colaborările avute cu artişti precum Axel Rudi Pell, Tarja Turunen, Yngwie Malmsteen, etc.) va da tonul întregului spectacol, orchestra simfonică (alcătuită din 45 de muzicieni) urmând a asigura fundalul sonor, piesele lui Michael fiind interpretate într-o manieră simfonic pop. Trupa DaDans, sub coordonarea lui Judith State, va sugera, prin mişcări spectaculoase, povestea de viaţă a lui Michael Jackson, aşa cum rezultă din textele cântecelor sale. Trupa Crash va condimenta show-ul cu un moment de percuţie extraordinar. Pe două ecrane laterale (obişnuite) şi unul central (uriaş) vor fi proiecţii inedite, special realizate pentru acest eveniment ce vor completa perfect fondul  muzical şi coregrafic, asigurând un spectacol total, în care emoţiile vor ajunge la intensitate maximă. După cum ştiu toţi fanii superstarului, pe 29 august Michael Jackson ar fi împlinit 55 de ani şi ar fi petrecut această zi, cel mai probabil, pe scenă, oferind piese memorabile şi show-uri incredibile pe scenele lumii.

NEMURITORUL MICHAEL

Michael spunea într-un interviu că “un cântec trebuie să se scrie de la sine, un cântec porneşte cursa destinului  din sufletul artistului şi o sfârşeşte

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mario Iorgulescu, vizat de un mandat european de arestare. Cu o zi înainte, fiul șefului LPF a scăpat de condamnarea pentru omor SURSE

Ziare.com acum 54 minute
Judecătoria Sectorului 3 a emis vineri, 21 iunie, un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu, fiul șefului LPF. Mandatul a fost emis pentru complicitate la lipsire de libertate, faptă pentru care a fost condamnat definitiv în 2021

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 27 minute
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 56 minute
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 22 minute
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 40 minute
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Euro 2024: Polonia – Austria 1-3

News.ro acum 20 minute
Echipa naţională a Austriei a învins vineri, la Berlin, scor 3-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Austriecii au deschis scorul în minutul 9, prin Gernot Trauner, care a reuşit să înscris cu o lovitu

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 3 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 5 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 4 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Vremea

București
acum

30°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°