Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rhodos, insula perfectă pentru escapade în natură

Publicat in Romania Libera, marți 3 septembrie 2013 ·

Insula Rhodos este un adevărat paradis pentru cei cărora le plac plimbările în natură. Clima temperată şi zilele însorite îţi permit să pleci la plimbare în orice anotimp.

Adăugăm la condiţiile meteo prielnice şi diversitatea peisajelor Rhodosului, cu ţărmurile spectaculoase, dealurile verzi, o mulţime de izvoare, satele tradiţionale şi locurile încărcate de istorie şi obţinem reţeta excursiei perfecte.

Îţi propun să explorezi una dintre puţinele zone care a scăpat neatinsă de industria turismului. Satul Asklipio a scăpat dezvoltării turistice şi şi-a păstrat nealterat farmecul tradiţional. Ascuns de pădurea deasă, poţi ajunge la el din staţiunea Kiotari. Mergi pe drumul care duce spre Gennadi şi vei vedea, când ajungi la un pod, un drum de ţară. Această potecă te va duce spre sătucul adormit, cu frumoasele case albe. În mijlocul satului este biserica închinată Fecioarei Maria, cunoscută şi sub numele de Biserica Komisi Theotokos. Capela a fost construită în secolul al XI-lea şi are fresce superbe. Tot în Asklipio există şi ruinele unui castel medieval.

Unul dintre cele mai interesante şi mai frumoase locuri de vizitat sut Izvoarele Kallithea. Staţiunea a fost renumită pe vremuri şi era vizitată de celebrităţile continentului, care veneau să-şi trateze artrita şi bolile de ficat ori rinichi cu apa binefăcătoare a izvoarelor. Centrul SPA a fost construit de italieni prin anii ’20, în stil maur. Grădinile superbe, imense, aveau palmieri, pini şi foarte multe flori, iar arhitectura unică şi grandoarea spaţiilor, cu mozaicuri din piatră, pare că te poarte înapoi în timp, creându-ţi o stare de nostalgie.

Plaja superbă, cu apa limpede ca cristalul, atrage sute de turişti în fiecare zi, iar cafeneaua istorică şi portul pitoresc, renovate în 2007, sunt pline în timpul sezonului estival.

Micul golfuleţ Kallithea este înconjurat pe trei părţi de s

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai multe vagoane ale unui tren cu 200 de călători au deraiat aproape de Drăgănești de Vede

Wall-Street.ro acum 37 minute
Un tren care călătorea pe ruta Craiova-București a deraiat parțial în apropiere de localitatea Drăgănești de Vede din județul Teleorman. Se pare că două dintre cele trei vagoane ale trenului IR 1596 au ieșit de pe șine. Potrivit informațiilor prelim

CSAT, convocat de preşedintele Klaus Iohannis pe 20 iunie. Analiza privind transferul unui sistem PATRIOT către Ucraina se află pe ordinea de zi a şedinţei

Mediafax acum 35 minute
Administraţia Prezidenţială a publicat, marţi, ordinea de zi a şedinţei CSAT, convocată de preşedintele Klaus Iohannis, joi, 20 iunie 2024, începând cu ora 13.00, la Palatul Cotroceni. Printre subiectele cuprinse pe ordinea de zi se numără: obiectiv

Klaus Iohannis: Românii vor să fie apăraţi şi românii sunt apăraţi de NATO

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, după Summitul B9 care a avut loc, marţi la Riga, că „românii vor să fie apăraţi şi românii sunt apăraţi de NATO”. „În acest sens, astăzi am avut câteva intervenţii şi aş rezuma poate, foarte pe scurt. Pentru n

Cod roşu de grindină şi vijelie puternică, în judeţul Iaşi

News.ro acum o ora
Aproape 30 de localităţi din judeţul Iaşi sunt, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de grindină de dimensiuni mari şi vijelie puternică - rafale de peste 80-90 de kilometri pe oră. Potrivit Administraţiei Naţionele de Meteorologie (ANM), a fost emi

BCR, alături de Academia de Sustenabilitate, continuă să susțină eforturile antreprenorilor în tranziția către sustenabilitate

Gandul acum 58 minute
Uniunea Europeană a stabilit o strategie pentru a atinge o economie neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon până în anul 2050, iar sustenabilitatea este un termen pe care îl auzim din ce în ce mai des în comunicarea companiilor. Dar, oare,

Este oficial Nicolae Ciucă anunță că PNL va avea candidat propriu la alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, după întâlnirea cu liderul PSD Marcel Ciolacu, că PNL va avea propriul candidat la prezidenţiale şi urmează să stabilească în forurile de conducere ale partidului nominalizarea. El a precizat că a d

Femeie salvată din Dâmbovița de doi polițiști de la Rutieră și un luptător SIAS. Detalii despre intervenția urgentă din București

Ziare.com acum o ora
Brigada Rutieră București a anunțat că doi polițiști aflaţi în timpul serviciului şi un luptător SIAS aflat în timpul liber au salvat marţi, 11 iunie, o femeie care se afla în apele râului Dâmboviţa. Potrivit Brigăzii Rutiere, în jurul orei 13.40, p

VIDEO EURO 2024: Susținere impresionantă pentru tricolori la primul antrenament în Germania

HotNews acum o ora
Naționala de fotbal a României a ajuns luni seară în Germania, iar marți tricolorii au efectuat deja primul antrenament, în fața unui public numeros. Suporteri romani pe Arena NationalaFoto: HotNews / Dan Popescu >> FRF prezintă adversarele României

Iohannis, întrebat dacă Ungaria ar putea fi exclusă din formatul Summiturilor B9: Nu, nu s-a discutat despre nicio excludere şi nici nu se va discuta. Este o informaţie de tip fake news

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a precizat, despre faptul că presa internaţională speculează că Ungaria ar putea fi exclusă din formatul Summiturilor B9 din cauza că nu a fost de acord cu deciziile luate de statele partenere, că este „o informaţie de ti

ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand: Voi depune plângere penală împotriva preşedintelui AEP, Toni Greblă pentru modul defectuos de organizare a alegerilor locale şi europarlamentare şi instigare la fals

News.ro acum 3 ore
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută victoria în cursa pentru Primărie cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, anunţă, într-o postare pe Facebook, că va depune plângere penală împotriva preşedintelui AEP, Toni Greblă ”pentru modul defe

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/33°
joi

19°/25°
vin.

18°/30°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/30°
mie.

16°/23°
joi

17°/21°
vin.

17°/25°
Constanta
acum

31°
mar.

20°/31°
mie.

20°/25°
joi

20°/23°
vin.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/24°
mie.

15°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
Timisoara
acum

25°
mar.

18°/25°
mie.

16°/23°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°