Acest lucru este posibil să se întâmple după votul Congresului american, relatează AFP.
Un vot al parlamentarilor francezi “nu este un subiect tabu pentru François Hollande”, a declarat ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul Alain Vidalies.
Constituţia franceză prevede că preşedintele Republicii informează Parlamentul în legătură cu decizia sa de a ordona o intervenţie a trupelor franceze în străinătate cel mai târziu după trei zile de la începerea intervenţiei, dar Legea fundamentală nu impune un vot în acest sens.
Premierul Jean-Marc Ayrault nu a exclus, la rândul său, posibilitatea ca în Parlament să aibă loc, la un moment dat, o consultare însoţită de un vot.
“Preşedintele Republicii este cel care decide dacă un vot, pe care Constituţia noastră nu îl cere, este necesar să aibă loc”, a relevat el.
Acesta a reafirmat că ședința parlamentară de miercuri va fi o „dezbatere fără vot”, având în vedere că “decizia ultimă” de a interveni în Siria va fi luată de către Hollande, doar atunci când va fi constituită o „coaliție”.
Acest lucru este posibil să se întâmple după votul Congresului american, relatează AFP.
Un vot al parlamentarilor francezi “nu este un subiect tabu pentru François Hollande”, a declarat ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul Alain Vidalies.
Constituţia franceză prevede că preşedintele Republicii informează Parlamentul în legătură cu decizia sa de a ordona o intervenţie a trupelor franceze în străinătate cel mai târziu după trei zile de la începerea intervenţiei, dar Legea fundamentală nu impune un vot în acest sens.
Premierul Jean-Marc Ayrault nu a exclus, la rândul său, posibilitatea ca în Parlament să aibă loc, la un moment dat, o consultare însoţită de un vot.
“Preşedintele Republicii este cel care decide dacă un vot, pe care Constituţia noastră nu îl cere, este necesar