Cum a ajuns Marea Britanie să facă Poloniei promisiunile ce aveau să rezulte în declarația de război împotriva Germaniei din septembrie 1939? A fost un gest îndrăzneț al guvernului britanic, o premieră în politica externă britanică, care avea să aibă consecințe nebănuite.
„În virtutea acestui lucru am mers la război”. Sunt cuvintele lui William Strang, oficial al Foreign Office-ului, cuvinte cu care descria garanția oferită Poloniei la 30 martie 1939, prin care țării est-europene îi era garantată independența.
Era un gest fără precedent în istoria politicii externe britanice. Până nu demult, Londra era atât de puțin interesată de soarta Poloniei încât ambasadorul polonez, Contele Edward Racynski, trimitea acasă, în februarie 1939, un raport în care scria că, în opinia politicienilor britanici, întreaga Europă de Est este în afara sferei de interes britanice. În plus, Ministrul de Externe polonez, colonelul Josef Beck, nu era deloc apreciat nici la Londra, nici la Paris. Inițial, el privise cu ochi buni ascensiunea naziștilor în Germania, și jucase un rol important în preluarea regiunii Teschen de la Cehoslovacia în urma crizei de la Munchen.
Garanția oferită Poloniei însemna un angajament pentru apărarea unei țări din Europa de Est căreia, de fapt, nu-i puteau ajutor direct nici pe cale terestră, nici aeriană sau pe mare.
Garanția vine la câteva zile după ce Hitler ocupă Cehoslovacia, o țară a cărei integritate promisese s-o respecte.
În ciuda acestui gest extrem al lui Hitler, Chamberlain era hotărât, după cum declara în Casa Comunelor pe 15 martie, să rămână fidel politicii sale de conciliere. Însă ceva se schimbase: opinia publică britanică, de obicei mult mai reticentă și sceptică în asemenea situații, avea să ia o altă direcție. Timp de două decenii, englezii, ca și francezii, încercaseră să-și revină de pe urma ororilor Marel
