Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şcoli abandonate de primării

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 4 septembrie 2013 ·

Construirea de "campusuri şcolare" în principalele oraşe din judeţul Valcea, proiect al Guvernului României în mandatului lui Tăriceanu, a fost stopat la puţin timp, după ce a demarat în trombă.

Construcţiile începute încă din 2006 în care s-au învestit milioane de lei s-au degradat şi acum trebuie demolate. La campusul şcolar de la Colegiul Căpitan Nicolae Pleşoianu din Râmnicu Vâlcea situaţia este disperată. Investitia de peste 60 de milioane de lei începută în 2006, prin programul guvernamental, a fost abandonată doi ani mai târziu dar după ce s-a turnat beton şi s-a băgat fier forjat în jumătatea din şanţurile săpate pentru fundaţia unor ateliere. Constructorul nu a mai primit bani pentru a termina fundaţia, iar şanţurile au început să se surpe.

"Toată construcţia este ame ninţată de alunecări de teren. S-au făcut săpături lângă dealul Capela şi nu s-au consolidat malurile. Acum vine dealul peste noi. Tot din cauza săpăturilor s-a slăbit structura de rezistenţă a şcoli, şi trebuie reparată", susţine Adrian Boureci, directorul colegiului. Proiectul cuprindea o sală de sport, câteva ateliere şi patru săli de clasă la mansarada actualei clădiri a colegiului.

"În ultimi ani de la Ministerul Educaţiei nu am primit nici un ban. După cinci ani şi multe insistenţe la primărie s-a terminat sala de de sport. Elevii făceau sportul în parcul Zăvoi. Construcţia începută nu cred că va mai fi vreodată terminată, e o groapă care a înghiţit mult fier şi beton şi care va trebui astupată", a mai spus directorul La colegiu sunt înscrişi aproape 1500 de elevi care învaţă în schimburi din lipsă de spaţiu

Pe ziduri au crescut copaci

La campusul şcolar de la Liceul de Turism şi Alimenţatie Publică de la Călimăneşti – singurul liceu de turism din România, peisajul este dezolant. Construcţia fără acoperiş se degradează de la o zi la alta. Grămezile de nisip şi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 3 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 33 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul cucerit în Kursk după contraatacuri rusești

Ziua Constanta acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de contraatacuri, a declarat o sursă militară ucraineană de rang

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum o ora
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 2 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum o ora
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Alegeri prezidențiale 2024. Cum va fi vremea duminică în ziua votului. Veste neașteaptată de la meteorologi

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au făcut prongnoza pentru duminică, ziua în care românii sunt așteptați la urne pentru primul tur al alegerilor prezidențiale. Bucureștenii vor avea și un referendum local inițiat de primarul general Nicușor Dan. Sâmbătă seară expiră co

Buzău - Pompierii au salvat o pisică dintr-o fântână adâncă de 16 metri - FOTO

News.ro acum 3 ore
Pompierii din Râmnicu Sărat au intervenit, sâmbătă în satul Roşioru, din comuna Cochirleanca, judeţul Buzău pentru salvarea unei pisici căzute într-o fântână adâncă de 16 metri.

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°