Vicepremierul Liviu Dragnea s-a prezentat din nou, marţi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a studia dosarul referendumului din 2012.
"Sper să îi conving pe oamenii ăştia că sunt nevinovat", a declarat Liviu Dragnea la intrarea în sediul DNA.
Liviu Dragnea a anunţat că în perioada următoarea vrea să studieze toate probele din acest dosar şi că va încerca să "facă de toate": să meargă la Guvern, la minister şi la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).
Vicepremierul Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare în dosarul privind referendumul din 2012 de demitere a şefului statului. Procurorii DNA susţin că Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa în scopul obţinerii unei prezenţe de minimum 60% la votul de la referendum, care să garanteze validarea acestuia, potrivit DNA.
În plus, senatorul PPDD Valer Marian, fost membru PSD, a depus la DNA un denunţ la adresa vicepremierului Liviu Dragnea, acuzându-l de fraudarea referendumului din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, un document conţinând acuzaţiile fiind dat publicităţii anterior.
Vicepremierul Liviu Dragnea s-a prezentat din nou, marţi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a studia dosarul referendumului din 2012.
"Sper să îi conving pe oamenii ăştia că sunt nevinovat", a declarat Liviu Dragnea la intrarea în sediul DNA.
Liviu Dragnea a anunţat că în perioada următoarea vrea să studieze toate probele din acest dosar şi că va încerca să "facă de toate": să meargă la Guvern, la minister şi la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).
Vicepremierul Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare în dosarul privind referendumul din 2012 de demitere a şefului statului. Procurorii DNA susţin că Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, şi-ar fi folosit