Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doar 451 de elevi argeşeni au trecut BAC-ul în sesiunea de toamnă! Argeşul este sub media pe ţară

Publicat in Ziarul Profit - Arges, marți 3 septembrie 2013 ·

Potrivit rezultatelor furnizate de către reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş, doar 16,41% dintre candidaţii înscrişi la cea de-a doua sesiune a bacalaureatului au promovat examenul înainte de contestaţii.

La această a doua etapă s-au înscris, la nivelul centrelor de examen din judeţ, 3.221 de elevi şi s-au prezentat 2.748 dintre aceştia. 451 dintre elevi au trecut de probele examenului de bacalaureat, înainte de contestaţii, rezultatele finale fiind făcute publice joi, 5 septembrie. Dacă în prima sesiune gradul de promovare a fost unul cât se poate de bun, de peste 57%, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre a doua sesiune a bacului, Argeşul fiind sub media pe ţară ca procent de promovare, unde a depăşit 20%. Şi făcând o comparaţie cu anul trecut, în cadrul sesiunii de toamnă procentul de promovare înainte de contestaţii a fost trecut de 20%, prin urmare, unul mai mare faţă de acest an, când şi numărul celor absenţi a fost unul însemnat.                 Dorina Duruinu

  Carusel stiri in top Postul Paştelui se anunţă a fi unul de lux. Cât costă trufandalele De luni s-a intrat în postul Paştelui, fiind singura săptămână mai uşoară, întrucât se renunţă doar la carne şi se poate mânca în continuare brânză, arată ... Citeste toata stirea CM Snooker: Mark Selby, eliminat in optimi de Barry Hawkins Inca o surpriza la Campionatul Mondial de Snooker de la Sheffield (de la "Crucible Theatre") - Mark Selby (locul 1 in clasamentul mondial) a fost eliminat inca din optimi ... Citeste toata stirea Saptămâna viitoare Caravana GAUDEAMUS ajunge la Craiova Între 27 februarie şi 3 martie 2013, Radio România invită la o nouă întâlnire cu actualitatea culturală şi editorială la o ediţie cu totul specială a Târgului GAUDEAMUS Craiova! În ... Citeste toata stirea Cristian Ciocan l-a bătut măr pe Leif Larsen, păstrându-și astfel centura

Articolul in Ziarul Profit - Arges >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum 3 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Modul în care companiile aeriene stabilesc preţurile biletelor de avion, analizat de Consiliul Concurenței

HotNews acum o ora
Consiliul Concurenţei a declanşat o analiză care vizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion pentru rutele care au plecare din România. Pe AeroportFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei „Consiliul Concurenţei a

Monica Niculescu a câştigat turneul de la Strasbourg la dublu

News.ro acum 38 minute
Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa (România/Spania) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Strasbourg. Niculescu şi Bucşa au învins în finală echipa Asia Muhammad/Aldila Sutjiadi (SUA/Indonezia), sc

Ciolacu despre cazul foștilor generali SRI Coldea şi Dumbravă: Partidul principal al penalilor a devenit USR

HotNews acum o ora
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, sâmbătă, că în mandatul său de premier Justiţia funcţionează iar „principalul partid al penalilor a devenit USR”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / Malina Norocea Președintele PSD a făcut afirmaţia răspunzâ

Fost lider de sindicat la o instituţie de stat, cercetat pentru lipsa a 350.000 de lei din cotizaţii

HotNews acum 50 minute
Fostul preşedinte al Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România, filiala Constanţa, este acuzat de delapidare. Acesta nu ar fi putut prezenta documente justificative pentru 350.000 de lei, bani proveniţi din cotizaţii. Vineri, poliţiştii şi procu

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 5 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Fenomen extrem de periculos: 60 de copii spălați cu insecticide de la începutul anului. Medic: Oamenii încep să aibă iniţiative din cauza prostiei

HotNews acum 45 minute
Starea fetiţei de 10 ani din Caraş-Severin care a ajuns la spital după ce mama a folosit în locuinţă o substanţă toxică, de uz veterinar, dar cu care a şi spălat-o, este foarte gravă, a declarat medicul Mihai Gafencu de la Spitalul Clinic de Urgenţă

Nicolae Ciucă: Tinerii vor schimbarea, oameni buni, şi când vă spun chestiunea asta mă trec fiorii

HotNews acum 2 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, sâmbătă, la Dăbuleni, în judeţul Dolj, că îl „trec fiorii” când vede tinerii implicaţi în politică, ce vor schimbare. Liderul PNL, Nicolae CiucaFoto: Inquam Photos / Saul Pop El a spus că în zona Olteniei nime

Sociologul Vasile Dîncu: În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă / Ar putea să fie în finala prezidenţială

News.ro acum 4 ore
Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în sistemul internaţional. Dîncu a precizat că Geoană este apreciat

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 4 ore
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Vremea

București
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

28°
sâm.

12°/28°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°