Lista proiectelor şi măsurilor declarate  prioritare de către guverne este foarte lungă, lucru normal într-o ţară ca a noastră, cu multe rămâneri în urmă şi multe urgenţe. Anormal este că lista priorităţilor îndeplinite e cumplit de scurtă. Motivele neîndeplinirii sunt multiple şi suprapuse. E mai des însă indisciplină şi nepăsare decât lipsa obiectivă de resurse. Consecinţele rele sunt întotdeauna aceleaşi pentru societate fiindcă problemele nerezolvate rămân, se acutizează, fac viaţa oamenilor mai grea. Putem semnala numai în ultima vreme câteva care trenează de foarte mulţi ani nesoluţionate.

Câinii vagabonzi spre exemplu sunt un fel de nenorocită emblemă a României în ochii străinătăţii. Tare ne-am mai supărat pe reportajele unor televiziuni străine pe această temă. Nu se cunosc însă alte ţări europene în care se văd câini vagabonzi la tot pasul. Să nu mai avem câini vagabonzi a fost  prioritate de nu mai ştiu câte ori. Nu s-a rezolvat practic nimic şi acum ne înfierbântăm pentru tragedia copilului ucis de un câine.

Cea mai dens circulată şosea a României, DN1, ne mănâncă timpul şi nervii de când ne ştim dar autostrada Comarnic-Braşov sau măcar ocolirea oraşului Comarnic se discută dar nu se fac.

Căile ferate din România sunt prădate de bandiţi de drumul mare - nu mă refer acum la oamenii din administraţie - şi sistematic, pentru porţiuni de linii sau alte componente dispărute, trenurile întârzie zilnic cu orele spre disperarea călătorilor.

Am fi putut soluţiona problemele de nu ştiu câte ori cu banii risipiţi pentru aceste proiecte şi pentru multe altele. Proteste au fost dar probabil insuficiente sau prea puţin urmate de cetăţeni căci exemplul “Arafat” sau “Roşia Montană” ne arată că se pot obţine şi schimbări. Problema de fond este cred a unui soi de indisciplină, când voioasă când agresivă, care sălăşuieşte învingăt