Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bărbat salvat după ce cancerul pusese stăpânire pe pancreas, ficat, colon, intestine şi stomac

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 4 septembrie 2013 ·

Operaţia care a durat 9 ore, una extrem de complexă, a avut loc la Spitalul CFR. Medicii de aici spun că de ani de zile nu a mai fost operat un cancer asemănător ca amploare

Un bărbat în vârstă de 56 de ani, tată a trei copii, cu o boală care-i atacase aproape întreg corpul, a fost salvat de medicii ieşeni. Bărbatul a ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase cu temperatură şi icter, iar la scurt timp starea i s-a agravat foarte tare. Cadrele medicale au constatat atunci, în urma mai multor investigaţii, că suferă de cancer de pancreas, iar maladia se extinsese deja în corp. Pe lângă cancer, ieşeanul avea şi insuficienţă hepato-renală acută, peritonită, dar şi trei abcese în abdomen, pe care de-a lungul anilor le-a neglijat.

O chestiune de ore

Pacientul a fost transferat la Spitalul „Căi Ferate“, iar medicii au intrat urgent în sala de operaţie. Doar 48 de ore mai avea ieşeanul de trăit dacă nu era supus unor intervenţii chirurgicale de mare amploare. „Starea pacientului era critică. Am operat un cancer sever, extins la pancreas, colon, ficat, intestinul subţire şi stomac. Aproape toate organele erau afectate şi atinse puţin de cancer. Pancreasul are cap, corp şi coadă. Tot capul avea cancer, iar boala se extinsese deja către corpul pancreasului, prinzând, de asemenea, şi ficatul“, a declarat dr. Mihai Glod, managerul Spitalului CFR şi medicul chirurg care l-a operat pe bărbat. Nouă ore a durat operaţia, timp în care medicul chirurg şi cei doi rezidenţi au scos o parte din pancreas, din intestinul subţire, din splină, din colon, jumătate din canalul coledoc (n.r. - canalul excretor principal al pancreasului) şi jumătate din stomac. Câte puţin din fiecare organ bolnav. „După ce s-a finalizat extirparea zonelor afectate, acestea au fost refăcute, iar starea pacientului este stabilă“, a adăugat medicul chirurg. Potrivit acestuia, o intervenţie at

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben și portocaliu de caniculă. Valul de căldură aduce și nopți cu temperaturi sufocante. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 46 minute
Autoritatea Națională de Meteorologie a anunțat un cod galben de caniculă perntru marți, 18 iunie. Miercuri, situația va fi mult mai gravă. Intră în vigoare și un cod portocaliu, iar cel galben se va extinde în majoritatea țării. Local, românii treb

Accident cu 5 mașini și 18 victime, dintre care zece copii, pe un drum din Constanța. A fost chemat elicopterul SMURD FOTO VIDEO

Ziare.com acum 24 minute
Un număr de 18 persoane, printre care 10 copii, au fost implicate într-un accident rutier cu cinci autoturisme, petrecut marţi, pe DJ 224, între localităţile Tortoman şi Siliştea, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".

Ungaria şi Slovacia nu se mai opun numirii lui Mark Rutte ca secretar general al NATO

Adevarul acum 23 minute
Ungaria nu se mai opune numirii lui Mark Rutte ca secretar general al NATO, afirmă marţi presa olandeză preluată de Reuters.

Joburi pentru studenți și elevi pe timpul verii: Topul domeniilor care angajează tineri fără experiență

Wall-Street.ro acum 18 minute
Peste 40.000 de joburi au fost scoase în piață în ultima lună și jumătate, iar, dintre acestea, 16.000 se adresau candidaților care nu aveau niciun fel de experiență. Domeniile care au cea mai mare nevoie de acești candidați sunt retail, industria a

Premierul olandez Mark Rutte, mai aproape de şefia NATO. Se declară "prudent optimist" după ce a discutat cu Viktor Orban, care se opune candidaturii sale

News.ro acum 17 minute
Premierul olandez Mark Rutte a declarat marţi că este "prudent optimist" că va depăşi opoziţia Ungariei în ceea ce priveşte candidatura sa la şefia NATO, după ce a discutat cu premierul Viktor Orban. Însă el a avut dificultăţi în a-l convinge pe Orb

Teodor Cilan: „UAV oferă 800 de locuri la buget pentru admiterea 2024”

Arad24.net acum 40 minute
37 de programe de licență și 30 de master la cele 9 facultăți ale universității arădene de stat. Înscrierile la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad vor avea loc în perioada 8-24 iulie pentru specializările la care admiterea se va face pe bază de d

Farmaciştii solicită CNAS implementarea urgentă a unui nou flux de raportare a facturilor. Ei reclamă că, odată cu introducerea sistemului e-Factura, sunt în „imposibilitatea obiectivă” de respectare a termenului de 5 zile

G4Media acum 43 minute
Colegiul Farmaciştilor din România şi asociaţiile reprezentative solicită conducerii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) implementarea „urgentă” a unui nou flux de raportare în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) pentru farmacii, tr

Istvan Kovacs, prima delegare la Euro 2024: va arbitra un meci exploziv din faza grupelor

Adevarul acum o ora
Istvan Kovacs va conduce meciul dintre echipele Sloveniei şi Serbiei, care va avea loc joi, de la ora 16.00, la Munchen, în Grupa C a Campionatului European, anunţă site-ul UEFA.

CE de nataţie: David Popovici s-a calificat în semifinale la 100 metri liber

News.ro acum o ora
David Popovici s-a calificat în semifinalele probei de 100 m liber cu cel mai bun timp, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad.

Focar de infecții în Japonia. O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore îi alarmează pe specialiști

Adevarul acum 23 minute
Cazurile de infecție cu o bacterie periculoasă și mortală au atins un nivel record în Japonia, iar experții nu înțeleg care este cauza care a dus la răspândirea acesteia, relatează CNN.

Vremea

București
acum

31°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
Iasi
acum

28°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/31°
mie.

21°/26°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

15°/29°
Timisoara
acum

30°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°