Un amic povesteste cum, in timpul genocidului impotriva maidanezilor de acum vreo zece ani, se ocupa prin Drumul Taberei cu niste afaceri care implicau cataratul pe blocuri. De acolo, de sus, a vazut cum trupele de hingheri dezlantuiti s-au ciocnit o vreme cu armatele de pensionari, partizani ai maidanezilor, pana cand, intr-o buna zi, patrupezii au disparut subit de pe campul de lupta. Parca intrasera in pamant. Disparitia lor i-a nedumerit pe hingheri si a calmat ca prin farmec plutoanele de partizani.
Concomitent, amicul meu lua nota, din varful blocului, de aparitia a unor haite de caini pe acoperis. Asa ceva nu mai vazuse niciodata. Partizanii i-au salvat din calea agresorului aplicand tactica stramoseasca a retragerii in munti, adaptata putin la vremurile noi. Au carat in spate maidanezii in varful acestor munti urbani, scapandu-i astfel de la moarte sigura.
A fost ultima confruntare sangeroasa dintre om si caine din Capitala. Maidanezii s-au obisnuit treptat cu orasul, cucerind pe nesimtite teritorii vaste: parcari, apartamente de bloc, mall-uri, curti, locuri de joaca, sedii de firme, participand activ sau ca spectatori la toate evenimentele publice, de la mitinguri la competitii sportive. S-au mai intamplat si mici accidente, de exemplu sa intre din greseala pe pista unei curse de masini (de parca oamenii nu fac asta), dar pana la urma neprevazutul e farmecul oricarei convietuiri.
Imagini cu exemplare asteptand cuminti culoarea verde la semafor sunt deja istorie. Specia a evoluat, azi stie chiar sa ia troleul cateva statii. Numai stra-stra-stra-stra bunicii lor alergau bezmetici pe strazi cautandu-si stapanul, dar asta se intampla demult, pe vremea cand Ceausescu demolase cartiere intregi de case pentru a ridica blocuri (care, culmea, aveau sa-i salveze mai tarziu). Astazi, locuiesc confortabil in ele trezind cu latratul lor vecinii de s
