În cazul în care Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind completarea legilor privind venitul minim garantat şi a alocaţiei pentru susţinerea familiei va fi aprobată, atunci ambele ar urma să fie majorate din acest an.
Astfel, VMG-ul ar creşte cu 8,5% şi cu un alt procent de 4,5% de la 1 ianuarie 2014, urmând să ajungă la 217 lei, faţă de 191 în prezent, iar majorarea limitei de venituri până la care se acordă alocaţia pentru susţinerea familiei va creşte de la 370 de lei (pentru un membru al familiei) până la 530 de lei. Astfel, numărul de beneficiari ai alocaţiilor sociale va creşte de la 214.811 la 279.254.