Iaşiul a găzduit, recent, o nouă ediţie a Campionatelor Naţionale de popice pentru veterani (sportivi cu vârsta de peste 50 de ani).
La întrecere au participat 18 echipe, dintre care şi trei din judeţul nostru, respectiv Siderurgica Hunedoara, cu două formaţii, şi Inter Petrila. După întreceri viu disputate, primul loc a revenit celor de Siderurgica II Hunedoara, în componenţa Doina Westermann, Hartwig Westermann, Aurel Deheleanu şi Francisc Uyhelyi, urmaţi de Olimpia I Iaşi şi Gaz Metan I Mediaş.
Celelalte formaţii hunedorene participate la concursul de la Iaşi s-au situat pe locurile 12 (Siderurgica I Hunedoara) şi, respectiv, 14 (Inter Petrila). Conform regulamentului acestei competiţii, echipa câştigătoare, Siderurgica II Hunedoara, va fi gazda viitoarei ediţii a Campionatelor Naţionale de popice pentru veterani.