Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eduard Nicola, nemulţumit de evoluţiile sale de la ACS Poli. Fundaşul stânga vrea o victorie la Vaslui

Publicat in Press Alert, miercuri 4 septembrie 2013 ·

Sosit în această vară la clubul timişorean, fostul jucător al lui „U” Cluj s-a impus în primul unsprezece, însă nu a impresionat. Eduard Nicola recunoaşte că evoluţiile sale au fost modeste în primele şase runde, dar speră să-și revină la reluarea campionatului şi că echipa sa va reuşi să se impună în următorul joc, la Vaslui.

Ultimele două runde, încheiate cu eşecuri, le-a afectat moralul jucătorilor pregătiţi de Valentin Velcea, care au reuşit totuşi să adune zece puncte nesperate din primele patru etape. „După fiecare înfrângere îţi pierzi câte puţin din moral, dar noi ne-am unit foarte bine în vestiar. Mister a fost alături de noi, ne-a spus că sezonul e lung, sunt două înfrângeri, la fel de bine putem câştiga la Vaslui şi uşor, uşor să ne revenim”, spune Nicola.

În vârstă de 30 de ani, jucătorul sosit liber de la Universitatea Cluj a admis că forma sa a lăsat de dorit în primele runde. Eduard Nicola a jucat în primele trei etape ca mijlocaş stânga, un post mai degrabă secundar pentru el, apoi a trecut în linia defensivă pe aceeaşi parte, pe poziţia sa naturală. „Eu personal nu sunt foarte mulţumit de evoluţiile mele, nu ştiu de ce am început mai slăbuţ campionatul, sper să-mi reintru în formă şi să practic jocul pe care ştiu că-l pot presta. Postul meu de bază e cel de fundaş stânga, joc orice, numai că la Universitatea şi unde am mai fost am jucat foarte puţine jocuri ca mijlocaş. Dar nu e o problemă, dacă Mister avea nevoie, jucam oricând şi acolo”, mai precizează Nicola.

Pauză benefică pentru pregătirea jocului cu FC Vaslui

Jucătorul originar din Râmnicu Sărat consideră că pauza lungă de campionat a venit într-un moment potrivit pentru ACS Poli după înfrângerile cu FC Botoşani şi FC Braşov.

„Acum poate e mai bine că a venit pauza aceasta pentru noi, după aceste înfrângeri, ca să ne reîncărcăm bateriile şi ca să revenim în f

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turiștii pot să stea liniștiți: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. „Vreau să delimitez disconfortul de pericol”

Ziare.com acum 16 minute
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, joi, 20 iunie, la Tulcea, că apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. El a făcut această declaraţie în contextul în care, miercuri, au fost discuţii despre o posibilă poluare în apropierea plajei din

István Kovács arbitrează joi primul meci la Euro 2024

Mediafax acum 2 ore
Din brigadă vor mai face parte: Espen Eskas (Norvegia) – al patrulea oficial, Pol van Boekel (Ţările de Jos) – arbitru VAR, Rob Dieperink (Ţările de Jos) şi Marco Fritz (Germania) – asistenţi VAR. Partida este programată joi, de la ora 16:00, pe Mun

Război în Ucraina, ziua 797. Ședință CSAT cu subiecte importante: sistemul PATRIOT și candidatura lui Iohannis la șefia NATO

Press Alert acum 4 ore
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocată pentru ziua de joi. Vor fi discutate probleme de securitate, participanții urmând să vorbească și despre sistemul de rachete PATRIOT al României dorit de Ucraina. „Problema este d

George Simion, la Parchet: Am venit pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra noastră / Am informaţii că mă vor ridica şi alte structuri, de exemplu DNA

News.ro acum o ora
Liderul AUR George Simion a venit, joi, la Parchetul general, el afirmând că a venit pentru a-şi cere telefonul înapoi şi pentru a se scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra partidului. Simion a precizat că are

Scene șocante în Mureș! Un bărbat ucis de un taur

Ziua Constanta acum 44 minute
Un bărbat de 55 de ani a fost găsit mort pe o pășune dintr-o localitate din județul Mureș. El ar fi fost atacat de un taur, care se afla în zonă. Este vorba de un bărbat, de 55 de ani, din Valea Largă care prezenta, la nivelul întregului corp, mai m

Polonezul Szymon Marciniak arbitrează meciul Belgia - România, de la Euro-2024

News.ro acum o ora
Arbitrul polonez Polonezul Szymon Marciniak va conduce la centru meciul Belgia - România, care se va disputa, sâmbătă, de la ora 22.00, în grupa E de la Euro-2024. Marciniak va fi ajutat la cele două linii de Tomasz Listkiewicz şi Adam Kupsik, iar r

Nicolae Ciucă, în vizită la Palatul Victoria - Nu a ajuns la un consens cu premierul Marcel Ciolacu privind alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 44 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a venit, joi, la Palatul Victoria, pentru o discuţie cu premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD, a transmis Agerpres. Liderii coaliţiei de guvernare, reuniţi, miercuri, într-o şedinţă lărgită, nu au reuşit să se pună

George Simion, la Parchetul General: Am venit să îmi cer telefonul şi să îmi cer dreptatea

Mediafax acum 56 minute
„Am venit la Parchetul General pentru a cere clarificări, pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată cu trei zile înainte de alegerile din 9 iunie asupra noastră. Au trecut două săptămâni, fix 14 zile din

Durata zilelor s-ar putea MODIFICA. Rotația nucleului Pământului încetinește

Gandul acum o ora
Durata zilelor s-ar putea modifica! Potrivit unui nou studiu, nucleul Pământului se învârte neobişnuit de încet în ultimii 14 ani. Astfel, dacă acest lucru continuă să se manifeste, ar putea duce la creşterea duratei zilelor. Însă, efectele ar fi im

Nataţie: David Popovici a scăpat de un adversar de calibru la JO. Americanul Caeleb Dressel, deţinătorul titlului, nu a reuşit calificarea la 100 m pentru Paris

News.ro acum 3 ore
Înotătorul Caeleb Dressel nu va avea şansa de a-şi apăra titlul la 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a terminat pe locul trei în finala de la probele olimpice de înot ale SUA de la Indianapolis, Indiana. Cu timpul de 47,53, Dress

Vremea

București
acum

35°
joi

23°/37°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/27°
Constanta
acum

35°
joi

21°/35°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

31°
joi

19°/31°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

33°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°