Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Persoanele fizice române sau din UE nu vor putea deţine mai mult de 100 hectare de teren agricol

Publicat in BacauNet, miercuri 4 septembrie 2013 ·

Persoanele fizice nu vor putea deţine mai mult de 100 de hectare de teren agricol extravilan şi pentru a cumpăra, cetăţenii români sau cei din UE, trebuie să îndeplinească mai multe condiţii, respectiv să dovedescă că au cunoştinţe în domeniul agricol sau că au activat minim 5 ani în acest sector, prevede un proiect de lege promovat de Ministerul Agriculturii.

Legea se va aplica numai persoanelor fizice, cetăţeni români, respectiv cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, precum şi apatrizilor cu domiciliul în România sau într-un stat membru al Uniunii Europene. Cetăţeanul unui stat terţ şi apatritul cu domiciliul într-un stat terţ pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în condiţiile reglementate prin tratate internaţionale, pe bază de reciprocitate. Piaţa funciară va fi liberalizată de la 1 ianuarie 2014, astfel că va fi permisă cumpărarea de terenuri agricole de către cetăţenii din UE.

Proiectul de lege mai prevede că terenurile agricole situate în extravilan pe o rază de 10 km de la graniţa României nu pot fi înstrainate prin vânzare-cumpărare decât cu avizul Ministerului Apărării Naţionale, iar că cele pe care s-au stabilit zone cu patrimoniu arheologic reperat sau zone cu potenţial arheologic evidenţiat întâmplator, pot fi înstrainate prin vânzare doar cu avizul Ministerului Culturii.

Înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole din România, situate în extravilan se face cu respectarea dreptului de preempţiune al coproprietarilor persoane fizice, vecinilor persoane fizice, arendaşilor, persoane fizice cu vârsta de până la 40 de ani, care desfăşoară activităţi agricole pe raza administrativ-teritorială a localităţii unde este situat terenul respectiv, precum şi Statul Român, la preţ şi în condiţii egale, în ordinea stabilită prin prezenta lege.

Terenurile agricole cumpărate trebuie să fie utilizate potrivit d

Articolul in BacauNet >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elveţia e prima echipă calificată în sferturi la Euro 2024, după ce a eliminat Italia

Mediafax acum 2 ore
Italia, campioana în exerciţiu a fost eliminată de la Euro 2024 după ce a înfruntat sâmbătă Elveţia. Elveţienii au fost echipa mai bună în cea mai mare parte a meciului şi au părut mai puternici, fizic şi tehnic. Italia nu a contat în atac, puţinele

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 4 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 2 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 6 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum 5 ore
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Germania: Doi poliţişti, răniţi grav în timpul manifestaţiilor împotriva congresului AfD

News.ro acum 2 ore
Doi poliţişti au fost agresaţi şi grav răniţi, sâmbătă, de manifestanţi care protestau faţă de congresul partidului de extremă dreapta AfD, la Essen, unde delegaţii şi-au reales liderii, relatează AFP. Incidentul a avut loc în apropierea sălii comun

Estonia şi-a desemnat un nou premier după ce Kaja Kallas a fost nominalizată în viitoarea Comisie Europeană

G4Media acum o ora
Formaţiunea liberală a premierului eston Kaja Kallas, Partidul Reformei, l-a desemnat sâmbătă pe ministrul climei, Kristen Michal, să preia postul de prim-ministru după ce actuala şefă a guvernului va demisiona în urma nominalizării sale de către li

Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă a fost resincronizat la Sistemul Energetic Naţional. Programul de oprire planificată s-a încheiat

Ziare.com acum o ora
Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala nucleară din Cernavodă, anunţă că reactorul 1 a fost resincronizat sâmbătă după-amiază, 29 iunie, la Sistemul Energetic Naţional după finalizarea programului de oprire planificată. ”Nucl

UPDATE - Euro 2024: Meciul Germania – Danemarca, întrerupt din cauza fulgerelor şi a grindinei, s-a reluat

News.ro acum o ora
Meciul dintre echipele naţionale ale Germaniei şi Danemarcei, din optimile de finală ale Campionatului European de fotbal, întrerupt din cauza condiţiilor atmosferice, s-a reluat. Arbitrul englez al meciului dintre Germania şi Danemarca a decis în m

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum 4 ore
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Vremea

București
acum

25°
dum.

21°/36°
lun.

21°/39°
mar.

21°/33°
mie.

20°/27°
Iasi
acum

24°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

17°/29°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/25°
mie.

17°/18°
Timisoara
acum

22°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°
mar.

17°/23°
mie.

17°/25°