Pentru că timpul estompează amintirile, Agenţia MEDIAFAX a reconstituit, cu ajutorul comandanţilor militari de atunci, ultimele zile din viaţa soţilor Ceauşescu. Ei au intrat pe poarta Unităţii Militare 1417 din Târgovişte, într-un Aro, pe 22 decembrie, ora 18.20, colonelul Ion Ţecu ducându-i în biroul comandantului, unde cei doi au fost percheziţionaţi. Aşa a început "drumul" cuplului dictatorial către zidul cazarmei unde aveau să fie executaţi.
Camera este înaltă, sumbră şi rece. Parchetul scârţâie sub picioare. În partea dreaptă este o sobă de teracotă, iar în stânga, o bibliotecă, plină cu cărţi pe care apare numele lui Nicolae Ceauşescu, multe dintre ele ilustrate cu poza acestuia.
"Aşa era şi în decembrie 1989", spune colonelul Ion Ţecu, unul dintre locţiitorii comandantului garnizoanei, generalul Andrei Kemenici. Încăperea este "îmbogăţită" cu două mese, aşezate în formă de T, chiar în centru. Pe una dintre ele sunt patru telefoane. Unul dintre ele era cel mai important, cel roşu - operativ, care nu mai trecea prin "n" centrale şi era folosit pentru situaţiile de maximă urgenţă. Într-un colţ, televizorul care-i ţinea la curent pe membrii unităţii cu evenimentele din oraşele României, având în vedere că, "de pe data de 17 (decembrie 1989, n.r.), erau în alarmă de luptă".
Prezenţa soţilor Ceauşescu în unitatea militară de la Târgovişte a fost ţinută secretă faţă de militarii garnizoanei, "prin măsurile luate de Ţecu şi de dezinformare a populaţiei". "Era atâta ură în ei faţă de Ceauşescu şi sunt convins că, dacă se ştia, tot greşea unul, ofiţer, subofiţer, militar în termen, să descarce arma", spune Kemenici. Ţecu intervine şi afirmă că doar şase persoane au ştiut de existenţa celor doi în unitate.
Cuplul Ceauşescu a intrat în cazarmă pe 22 decembrie. "Am stat la o mică discuţie, ei doi, eu şi (Ion, n.r.) Mareş. După care nu puteam