Şi bărbaţii sunt îndrăgostiţi de o manichiură perfectă. O demonstrează Ion Ruşet, fost senator al Partidului Democrat Liberal, care, de mai bine de un an, merge lunar la un salon din Târgu-Jiu pentru a-şi aranja unghiile la mâni şi picioare. Ieşit din tiparul bărbatului care are unghii roase, tăiate stângaci sau chiar pieliţe inestetice, prim-vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie doreşte să epateze prin atitudinea sa metrosexuală.
Fie că e ploaie sau vânt, politicianul „semnează” periodic condica sanctuarului frumuseţii. Astfel, dornic să arate cât se poate de bine, Ruşet se relaxează preţ de câteva minute, timp în care manichiurista îi face mâinile să arate mai ceva ca ale unei vedete masculine. Aranjat la patru ace, cu ceasuri de firmă, fostul senator apelează la aceste mici trucuri pentru a avea un aspect impecabil.
Salonul de înfrumuseţare mai este călcat şi de alte personalităţi din peisajul politic, însă majoritatea nu recunosc acest lucru, considerând că manichiura şi pedichiura la bărbaţi sunt de neconceput, fiind mai degrabă un moft decât o necesitate.
Şi bărbaţii sunt îndrăgostiţi de o manichiură perfectă. O demonstrează Ion Ruşet, fost senator al Partidului Democrat Liberal, care, de mai bine de un an, merge lunar la un salon din Târgu-Jiu pentru a-şi aranja unghiile la mâni şi picioare. Ieşit din tiparul bărbatului care are unghii roase, tăiate stângaci sau chiar pieliţe inestetice, prim-vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie doreşte să epateze prin atitudinea sa metrosexuală.
Fie că e ploaie sau vânt, politicianul „semnează” periodic condica sanctuarului frumuseţii. Astfel, dornic să arate cât se poate de bine, Ruşet se relaxează preţ de câteva minute, timp în care manichiurista îi face mâinile să arate mai ceva ca ale unei vedete masculine. Aranjat la patru ace, cu ceasuri de firmă, fostul senator