Cu două săptămâni înaintea deschiderii anului de învăţământ, 12 şcoli din judeţul Călăraşi nu au autorizaţii de funcţionare.
„Cele mai complicate probleme se găsesc la câteva unităţi din localităţile Răzvani, Vasilaţi, Dragoş-Vodă, Gălbinaşi, Chirnogi şi Fundeni. Printre deficienţele grave se regăseşte şi lipsa unor grupuri sanitare. În unele cazuri, cu ajutorul autorităţilor locale, aceste probleme ar putea fi remediate”, a precizat prof. Constantin Croitoru, inspector şcolar în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Călăraşi.
La nivelul judeţului funcţionează 96 de unităţi cu personalitate juridică. Dintre acestea, 68 au autorizaţii de funcţionare, 16 sunt în curs de autorizare, iar 12 nu deţin un astfel de document. Pe 16 septembrie, 47.400 de elevi din învăţământul preuniversitar şi preşcolari sunt aşteptaţi în bănci.
Vă recomandăm şi:
387 de şcoli şi grădiniţe din Vrancea nu au autorizaţie sanitară de funcţionare
Proiect împotriva abandonului şcolar desfăşurat în 20 de şcoli din mediul rural în judeţele Iaşi şi Cluj
Cel puţin 14 şcoli vor fi închise în acest an, iar alte 42 vor fi reoganizate