Piaţa Universităţii e iarăşi populată. De cu seară, până-n creierii nopţii. La fel, şi-n celelalte oraşe mari. O masă de tineri, în general, protestează. Acum, faţă de exploatarea auriferă de la Roşia Montană. Să nu vă-nchipuiţi că avem, în România, o asemenea abundenţă de specialişti în materie, care ştiu exact de ce protestează! Care să aibă informaţii ştiinţifice că e ceva putred la Roşia Montană.
De altfel, dacă te strecori între ei şi-i întrebi moromeţian „pe ce se bazează”, majoritatea ridică din umeri, şi doar câţiva te bombardează cu slogane preambalate. Şi atunci, stai să te întrebi: pot fi plătiţi atâţia oameni de ONG-uri care susţin interesele Ungariei în Ardeal, sau mai ştiu eu ce alte grupuri de interese care au fost legate în spaţiul public de activismul anti-Roşia Montană?
Sincer, nu cred. Mai ales că-i şi cunosc pe unii dintre ei.
Nu cumva aceşti revoluţionari fără cauză sunt doar reprezentanţii generaţiei tinere care simte că lucrurile nu merg bine în ţara asta? Nu ştiu exact să pună degetul pe rană. Poate nu au soluţii clare. Dar ştiu că nu e bine ce se întâmplă. Simt că n-au orizont în România. N-au unde să se angajeze şi nu sunt nici rude cu vreun „şmecher” conexat la vreun partid, care să le asigure vreun viitor. Nu le rămâne decât să protesteze. Împotriva lui Boc, a lui Băsescu, a legii pentru limitarea drepturilor de schimb pe Internet (ACTA) sau, cel mai recent, a proiectului minier de la Roşia Montană.
Revoluţionarii fără cauză sunt, mai curând, o consecinţă directă a „politicilor” (dacă le poţi spune aşa) pe care le-au dus hienele care au pus stăpânire pe România ultimilor 23 de ani. Sunt expresia disperării unei generaţii.
Sunt şi o masă de manevră ideală? Poate! Şi ce dacă? Ce dacă nemulţumirea lor a fost capitalizată în 2012 de USL, care a gonit PDL-ul din fruntea bucatelor? Au făcut ceva pentru ei, cu adevăr
