Halep a avut o vară incredibilă, cu 4 titluri şi "optimi" la US Open. Pentru multă lume e o descoperire recentă. Va rămîne şi una consecventă?
S-a oprit luni noapte - la noi, la New York era încă după-amiază - în optimile de finală de la US Open. Cea mai bună performanţă a ei într-un turneu de Mare Şlem. Mai mult ca sigur, doar un început. S-a oprit pentru că aşa s-au aranjat lucrurile undeva, într-un context greu de prevăzut, determinat de un complex de factori: vreme, noroc, oportunitate. Dacă meciul Simonei cu Pennetta nu s-ar fi întrerupt la 2-6, 5-4, 40-30 şi serviciul pentru româncă, probabil că renaşterea ei s-ar fi rotunjit.
A existat acolo, la un moment dat, o minge cîştigată la fileu care a eliberat deopotrivă un zîmbet şi o tonă de relaxare. Şi ea şi-a amintit cine este şi ce poate. Dar a venit ploaia. Ghinion, teribil ghinion! La reluare, experienţa adversarei a învăţat-o că şansele s-au refăcut complet şi miraculos, cu ajutorul unor nori sparţi. Lipsa Simonei de experienţă a împins-o să şovăie. Nu e mare lucru, se întîmplă, totul face parte din procesul de învăţare, un clişeu nou-nouţ pe care îl vom auzi şi folosi abundent în perioada următoare.
Optimi de finală... Se simte un iz acru de dezamăgire sau e doar o impresie? Multă lume a descoperit-o pe Simona Halep anul acesta. Începînd de la titlul cucerit la Nürnberg, cînd suna febril întrebarea "Dar cît de important e turneul ăsta?", şi continuînd pînă cu cîteva zile în urmă. Tot mai multă lume o descoperă. E bine, de fapt, asta e şi ideea: ca oamenii, publicul, fie el supercunoscător sau dimpotrivă, să afle, să ştie, să poată aprecia. Cu cît mai numeros, cu atît mai bine. Problema apare cînd această admiraţie se naşte în pofida a ceva sau a cuiva. Cînd se împunge cu degetul ca să justifici o opţiune personală. "Aflăm şi noi acum de ea... merită atît... n-a băgat-o nimen
