Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unicredit nu este îngrijorată că anul viitor BCE va începe analiza asupra calităţii activelor

Publicat in Capital, miercuri 4 septembrie 2013 ·

UniCredit, cea mai mare bancă italiană după active, nu este îngrijorată de verificările privind situaţia băncii, pe care le va iniţia BCE anul viitor, transmite Reuters.

'Personal, nu sunt îngrijorat de verificarea calităţii activelor de către BCE. Trebuie efectuată', a afirmat, miercuri, şeful Unicredit, Federico Ghizzoni, la o conferinţă în Frankfurt.

'Există câteva probleme în cazul băncilor italiene', a adăugat Ghizzoni, subliniind că testele serioase, cu reguli uniforme, vor ajuta probabil piaţa.

BCE, care va prelua anul viitor rolul de supervizor bancar, se pregăteşte să realizeze o analiză asupra calităţii activelor şi bilanţurilor pentru cele 130 de bănci din zona euro pe care le va superviza în mod direct.

În următoarele luni, BCE ar urma să anunţe detaliile verificării calităţii activelor, a precizat şeful Unicredit.

'Nu ne putem opri afacerea din cauza asta', a mai spus acesta.

Luna trecută, Wall Street Journal anunţa că Banca Centrală a Italiei inspectează situaţia financiară a principalelor bănci ale ţării, acţiune care ar putea determina creditorii italieni să vândă mai multe active sau să adopte alte măsuri importante pentru a-şi majora capitalul.

Verificările vin în urma creşterii temerilor privind soliditatea unor bănci mari din Italia, pe fondul creşterii creditelor neperformante.

Şi în toamna anului trecut, Banca Centrală a Italiei a analizat situaţia financiară a principalelor bănci ale ţării şi le-a cerut să pună deoparte încă 3,4 miliarde de euro (4,5 miliarde de dolari) pentru a se proteja împotriva creditelor neperformante. Acum, instituţia verifică şi mai adânc portofoliile de credite a principalelor opt bănci din Italia, conform documentului obţinut de WSJ.

Aceste verificări arată deteriorarea condiţiilor în sistemul bancar italian, din cauza temerilor că băncile ar putea fi nevoite să

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 2 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 5 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 3 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi/ Aripa armată a Hamas afirmă că Israelul a ucis o parte dintre ostatici în timpul operaţiunii

News.ro acum 2 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 9 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 5 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 3 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 5 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 10 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 8 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

23°/36°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

17°/25°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

16°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

16°/28°
mie.

17°/23°