Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul Ponta taie de pe listă Autostrada Piteşti-Sibiu

Publicat in Ziarul Profit - Arges, joi 5 septembrie 2013 ·

Autostrada Sibiu-Piteşti, cu o lungime de 116 kilometri şi un cost estimat de peste 3 miliarde de euro, ar urma să fie finanţată din fonduri europene în exerciţiul financiar 2014-2020, sau cel puţin asta speră Compania Naţională

de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Deocamdată însă compania de drumuri se află abia în stadiul în care şi-a propus să revizuiască studiul de fezabilitate. “Pentru pregătirea aplicaţiei de finanţare (prin fonduri europene – n.red.) este necesară revizuirea studiului de fezabilitate existent, elaborat la nivelul anului 2008, astfel încât acesta să răspundă cerinţelor actuale atât din punct de vedere tehnic, financiar, social şi economic, cât şi din punctul de vedere al fundamentării cu privire la necesitatea şi oportunitatea investiţiei pentru a putea beneficia de asistenţă financiară din partea Comisiei Europene”, spune Narcis Neaga, directorul CNADNR, într-un răspuns transmis către o publicaţie centrală.  CNADNR a demarat procedurile de licitaţie pentru revizuirea studiului de fezabilitate în  primăvara anului trecut, când la şefia Ministerului Transporturilor se afla Alexandru Nazare (PDL). Ulterior, în noiembrie, licitaţia, evaluată la puţin peste 14 milioane de euro, a fost anulată, în perioada în care la Transporturi ministru era Ovidiu Silaghi (PNL). În prezent, CNADNR s-a răzgândit iarăşi şi vrea să refacă studiul de fezabilitate pentru Sibiu-Piteşti. “În acest sens, se întocmeşte împreună cu Jaspers (acronimul de la Joint Assistance to Support Projects in European Regions – n.red.) documentaţia de licitaţie pentru lansarea procedurii de achiziţie publică în vederea revizuirii studiului de fezabilitate”, spune Narcis Neaga de la CNADNR.

Un coridor pe jumătate finalizat

Dacă anul trecut CNADNR susţinea că autostrada Sibiu-Piteşti ar urma să fie gata în 2016, în prezent nu exist

Articolul in Ziarul Profit - Arges >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie şi grindină de mari dimensiuni, în judeţul Brăila

News.ro acum o ora
Zece localităţi din judeţul Brăila se află, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu descărcări electrice şi grindină de mari dimensiuni. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip nowcasting Cod roşu, valabi

Novak Djokovic s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări! Cine va fi noul lider mondial

Ziua Constanta acum 5 ore
Tenismanul sârb Novak Djokovic, deţinătorul titlului, s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări la genunchiul drept. Anunțul a fost făcut de organizatorii turneului de Mare Şlem din capitala Franţei, scrie presa internaţională citată

Ucraina comemorează copiii ucişi de la invazia rusă. ”Ajutaţi-ne să ne salvăm copiii”, cere Olena Zelenska. 600 de copii ucişi şi 1.240 răniţi, verificaţi de ONU

News.ro acum 2 ore
Ucrainenii s-au recules marţi în memoria celor peste 600 de copii ucişi în doi ani de la invazia Rusiei, la câteva ore după ce doi copii au fost răniţi într-un atac la Dnipr0, în partea central-estică a Ucrainei, relatează AFP. Peste 600 de copii au

Încăierare în Parlamentul turc după destituirea unui primar prokurd

News.ro acum o ora
Destituirea luni a unui primar prokurd, în sud-estul Turciei, continua să provoace marţi tensiuni în ţară prin manifestaţii în regiunea respectivă şi o încăierare între deputaţi în Parlament, la Ankara, relatează AFP. Potrivit unor martori, mai mult

Franța are deja instructori care lucrează în Ucraina, a afirmat șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov. "Ei reprezintă o ţintă legitimă a forţelor noastre armate"

Ziare.com acum 2 ore
Aflat într-un turneu în Africa, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat marți, 4 iunie, că Franța are deja instructori care "lucrează în Ucraina" şi dă asigurări că prezenţa lor în această ţară "este confirmată prin destul de multe fapte"

Israelul semnează un acord cu SUA pentru cumpărarea a încă 25 de avioane de luptă F-35 pentru 3 miliarde de dolari

Mediafax acum 2 ore
Ministerul israelian al Apărării a semnat oficial marţi un acord cu Statele Unite pentru achiziţionarea unei a treia escadrile de avioane de luptă F-35. Acordul include 25 de avioane de luptă construite de Lockheed Martin, în valoare de trei miliard

Mama lui Vlad Pascu scapă și de controlul judiciar / Decizia nu este definitivă

G4Media acum 5 ore
Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu, care în vara 2023, fiind drogat, a produs un accident în stațiunea 2 Mai în care au murit doi tineri, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată marți de Tribunalul București, dar nu este definitivă

UPDATE - România a remizat cu Bulgaria, scor 0-0, în penultimul meci amical înainte de Euro-2024

News.ro acum 54 minute
Echipa României încheiat la egalitate, scor 0-0, cu naţionala Bulgariei, în penultimul susţinut de tricolori înainte de Euro-2024, marţi, pe Stadionul Steaua. În minutul 51, Dennis Man a ratat o lovitură de la 11 metri acordată după un fault asupra

Nicuşor Dan a depus plângere penală în cazul documentului privind presupusa colaborare cu Securitatea

Mediafax acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a depus plângere după ce în spaţiul public a apărut un document potrivit căruia acesta ar fi colaborat Securitatea. Nicuşor Dan a depus plângere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în

Predoiu, despre ancheta în dosarul de trafic de migranţi în care sunt implicaţi angajaţi ai MAI: Această acţiune demonstrează faptul că nu tolerăm niciun caz de corupţie, indiferent unde îl identificăm

News.ro acum 4 ore
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în legătură cu ancheta în dosarul de trafic de migranţi în care sunt implicaţi foşti şi actuali angajaţi ai MAI, că se încadrează în politica de ”toleranţă zero la corupţie şi de curăţenie generală î

Vremea

București
acum

20°
mie.

18°/29°
joi

20°/31°
vin.

19°/32°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

16°/26°
joi

16°/27°
vin.

18°/30°
sâm.

17°/30°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/27°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

14°/23°
joi

14°/25°
vin.

16°/26°
sâm.

16°/27°
Timisoara
acum

16°
mie.

14°/26°
joi

16°/28°
vin.

17°/31°
sâm.

19°/32°