Federaţia Română de Fotbal a stabilit cele 14 meciuri ale turului al V-lea al Cupei României - Timişoreana, ediţia 2013-2014. Astfel, cele două echipe din judeţul Bihor rămase în cursa competiţiei, FC Hidişelul de Sus, din Liga a IV-a, şi FC Bihor Oradea, din Liga a II-a, se vor întâlni în meci direct, pe terenul primei formaţii, mai slab cotate.
Din această fază, a V-a, intră în competiţie şi restul echipelor de Liga a II-a care nu au intrat până acum, în turul IV-a în cursa pentru cel de-al doilea trofeul al ţării, inclusiv, aşadar, şi FC Bihor.
Jocurile din turul V vor avea loc marţi şi miercuri, 10 şi 11 septembrie, cu începere de la ora 16.30.
Dacă FC Hidişel a parcurs toate cele patru tururi naţionale, în schimb, FC Bihor, fiind echipă de liga a II-a şi fiind clasată anul trecut în prima jumătate a clasamentului, a fost calificată direct în turul V.
De precizat că echipa câştigătoare va evolua în faza şaisprezecimilor de finală, acolo unde intră direct în competiţiile formaţiile din prima ligă.
În turul V însă ia startul o echipă din Liga a V-a, patru echipe din Liga a IV-a, cinci din Liga a III-a şi 18 din Liga a II-a. Cea mai mare surpriză este accederea în acest tur a Ripensiei Timişoara, însă nu trebuie ignorat nici parcursul formaţiilor Petrolistul Boldeşti, Aurul Brad, FC Hidişelul de Sus sau a Avântului Bârsana, cu toate că majoritatea dintre acestea au beneficiat de una sau două victorii la "masa-verde".
Iată programul turului al V-lea:
Marţi, 10 septembrie:
FCM Dorohoi (BT) - CS Municipal Studenţesc Iaşi (IS)
SC FC Voluntari (IF) - SC FC Rapid SA Bucureşti (B)
CS Baloteşti (IF) - ACS Berceni (IF)
FC Chindia Târgovişte (DB) - SCU Craiova SA (DJ)
CS Sănătatea S.P. Cluj (CJ) - AS FC ASA Târgu Mureş 2013 (MS)
Miercuri, 11 septembrie:
SC Bacău (BC) - FCM Dunărea Galaţi (GL)
FC