Preşedintele Senatului, Crin Antonescu nu este deloc de acord cu un referendum în București pentru a se decide soarta maidanezilor. Liberalul a spus la Cluj, că este clar că toată lumea nu mai vrea câini pe străzi.
Crin Antonescu îl pune la colț pe Sorin Oprescu după ce primarul a cerut referendum local pentru a se decide soarta maidanezilor. Președintele PNL spune că un referendum este inutil întrucât deja se știe răspunsul populației la problema câinilor de pe străzi.
„Îmi spun o părere personală, ca simplu cetăţean şi locuitor al Bucureştiului: referendumul nu are ce să comunice nou despre voinţa cetăţenilor. Răspunsul e clar: niciun bucureştean, şi cel mai mare iubitor de câini – şi mă număr printre iubitorii de câini – nu vrea să existe vreun câine vagabond pe stradă. Şi atunci, la ce să fac referendum?”, a spus Crin Antonescu.
Declarația a fost făcută, joi, la Cluj, în timpul unei vizite pe şantierul noii piste a Aeroportului Internaţional din Cluj-Napoca.
Declarația lui Antonescu vine după ce miercuri seară, Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat, că municipalitatea va organiza un referendum local privind eutanasierea câinilor vagabonzi şi va face „exact ceea ce vrea populaţia”.
Scandalul cu maidanezii a reizbucnit după ce luni, un copil în vârstă de patru ani a murit, după ce a fost atacat de câini de pe stradă, în apropierea Parcului Tei, din Sectorul 2.
0 comentarii | 13 vizualizari
Carusel stiri in top Promovarea strategiei naţionale de reintegrare socială la Universitatea Piteşti Penitenciarul Colibaşi a demarat săptămâna aceasta seria activităţilor de promovare a strategiei ... Citeste toata stirea Lockheed a castigat un contract de 1,96 miliarde de dolari cu Pentagonul pentru a furniza Emiratelor Arabe Unite un sistem antiracheta Dup