România este prima ţară din Uniunea Europeană din punct de vedere al intenţiilor antreprenoriale, 27% dintre români declarând că vor să pornească la drum pe cont propriu, potrivit datelor furnizate de Global Entrepreneurship Monitor şi Comisia Europeană.
Organizaţia Akcees a realizat un studiu despre antreprenoriat în România şi a identificat principalii factori care au impact asupra dezvoltării acestuia.
România este prima ţară din Uniunea Europeană din punct de vedere al intenţiilor antreprenoriale, 27% dintre români declarând că vor să pornească la drum pe cont propriu. Procentajul este mai mult decât dublu faţă de media înregistrată în Uniunea Europeană. Cu toate acestea, problemele apar atunci când ne uităm la sustenabilitatea iniţiativelor antreprenoriale. România ocupă locul 6 în Uniunea Europeană (după Austria, Estonia, Letonia, Olanda şi Slovacia) din punct de vedere al activităţii antreprenoriale totale: 9% din populaţia activă este în curs de a începe un business sau îşi dezvoltă propriile start-up-uri. Ocupăm însă penultimul loc la nivel european din punct de vedere al sustenabilităţii iniţiativelor antreprenoriale: mai bine de jumătate din companiile nou înfiinţate nu reuşesc să supravieţuiască perioadei critice de 42 de luni (acestea se închid sau îşi suspendă activitatea).
Factori care influenţează dezvoltarea ecosistemului
1. Caracteristicile antreprenorului
Antreprenorii împărtăşesc un set comun de trăsături care îi ajută să îşi înceapă propria afacere şi le măresc şansele de reuşită. Printre acestea se numără abilităţile de leadership, capacitatea de muncă, gradul de independenţă dorit, toleranţa la risc sau gradul de responsabilitate pe care doresc să şi-l asume. Românii nu sunt pregătiţi din acest punct de vedere şi simt nevoia să dezvolte aceste caracteristici prin programe educaţionale.
2. Acces la finanţar