Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Memorial handbalistic la Târgu-Jiu

Publicat in Impact in Gorj, vineri 6 septembrie 2013 ·

Vineri şi sâmbătă, în Sala Sporturilor din Târgu-Jiu va avea loc tradiţionalul Memorial Gheorghe Davoiţoiu. Elevii profesorului Daviţoiu se luptă ca în fiecare an la început de septembrie să-i aducă un omagiu celui despre care se spune că a pus bazele handbalului în Gorj. Astfel, Andrei Maioreanu alături de cei din generaţia sa îl omagiază pe cel care a fost Gigi Daviţoiu. În afara evenimentului cu caracter sentimental va avea loc şi un turneu de handbal la care vor participa trei echipe. Pe lângă echipa noastră Energia va mai participa şi Minaur Baia Mare şi CSS Călăraşi. „Pentru mine, Memorialul Gheorghe Daviţoiu este un eveniment special cu o însemnătate aparte. Profesorul Daviţoiu a fost cel care ne-a antrenat, a fost cel care a pus piatra de temelie în handbalul din Gorj, cel care a contribuit la crearea acestei echipe. Cuvintele sunt de prisos. Noi, cei care am lucrat cu profesorul Daviţoiu am decis ca în fiecare an să organizăm un turneu de handbal în memoria profesorului nostru. Acest Memorial este unul special pentru că este ultima repetiţie înainte de startul noului sezon de la care am anumite aşteptări. Am vorbit şi cu jucătorii, le-am transmis mesajul, cred în potenţialul lor, în valoarea echipei. Vreau ca jucătorii noştri să aibă atitudine, să joace la acelaşi nivel indiferent de adversarul pe care îl are în faţă. Vreau ca în primul an să ne calificăm în cupele europene iar în al doilea să atacăm podiumul. De aceea vreau confirmarea echipei prin intermediul acestui turneu, să dăm semnalul că suntem pregătiţi”, a comentat Andrei Maioreanu.

Şi pentru antrenorul Energiei acest turneu este important. „Sunt două jocuri înaintea startului de sezon destul de importante. Se anunţă un sezon echilibrat, greu. Ne dorim ca în actualul sezon să nu mai avem parte de sincope aşa cum s-a întâmplat în ultima ediţie dar şi în partidele amicale. Trebuie să recuno

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - 15 persoane, rănite / MS: Patru pacienţi în stare gravă, 2 fiind intubaţi/ Nu s-au găsit persoane în centrul comercial/ Magazinul, autorizat ISU / Reacţia companiei - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la magazinul Dedeman Botoşani, fiind activat Planul Roşu de intervenţie. 15 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, intubate. Una dintre victime s-a prezentat singură la Unitatea de Primi

Ministerul Finanţelor: Românii pot cumpăra din 10 iunie titluri de stat TEZAUR cu maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale neimpozabile de 6% şi 6,85%

News.ro acum o ora
Românii pot cumpăra, începând de luni, 10 iunie, titluri de stat TEZAUR cu maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale neimpozabile de 6% şi, respectiv, 6,85%, informează Ministerul Finanţelor. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârst

Biden îi cere scuze lui Zelenski pentru întârzierea adoptării pachetului de ajutor pentru Ucraina

Mediafax acum 19 minute
Biden şi-a cerut scuze în timp ce anunţa un nou pachet de ajutor pentru Ucraina în cadrul unei întâlniri bilaterale cu Zelenski, vineri. „Ştiţi, nu aţi cedat deloc, continuaţi să luptaţi într-un mod care este remarcabil, este remarcabil – şi nu vă v

13 ani de sclavie: Un bărbat cu probleme psihice a fost ținut captiv și obligat să muncească la o fermă din Bihor

Adevarul acum 49 minute
Un cuplu din Bihor, proprietarii unei ferme din Valea lui Mihai, a fost plasat în arest la domiciliu după ce s-a descoperit că au ținut captiv un bărbat cu dizabilități psihice timp de 13 ani, forțându-l să muncească.

Cercetătorul francez acuzat de spionaj în Rusia a pledat vinovat în faţa unui tribunal din Moscova pentru că nu s-a înregistrat ca agent străin. El a fost plasat în arest pentru următoarele două luni. Cine este Laurent Vinatier - VIDEO

News.ro acum 56 minute
Cercetătorul francez Laurent Vinatier a pledat vinovat vineri, în faţa unui tribunal din Moscova, pentru acuzaţia că nu s-a înregistrat ca agent străin şi ar fi cules informaţii despre armata rusă, astfel că a fost plasat în arest preventiv până la

CNSAS, verdict pentru un candidat la alegerile europarlamentare. A fost declarat colaborator cu fosta Securitate

Adevarul acum 2 ore
Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a investigat cazul unui candidat la alegerile europarlamentare, care a fost identificat ca fiind colaborator al fostei Securități.

Comisia Europeană afirmă că Ucraina şi Moldova sunt pregătite să înceapă negocierile de aderare la UE

Mediafax acum o ora
Ucraina şi Republica Moldova îndeplinesc toate criteriile necesare pentru a începe în mod oficial negocierile de aderare la UE, a declarat vineri Comisia Europeană. Premierul Ucrainei, Denis Şmîhal, speră că discuţiile vor începe în cursul acestei l

Procuror din Iași, trimis în judecată pentru viol: A amenințat și constrâns timp de doi ani o minoră să întrețină raporturi sexuale

HotNews acum 5 ore
Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru viol, fiind acuzat că a constrâns o minoră prin violență fizică, constând în ținerea, imobilizarea și dezbrăcarea forțată, precum și

Legătură directă cu Statele: Primul zbor direct către SUA, după 20 de ani, a decolat de pe aeroportul Otopeni

Mediafax acum 6 ore
Zborul companiei aeriene HiSky a decolat de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti la ora 9.00, cu destinaţia New York. Este primul zbor transatlantic direct, cu plecare din România, efectuat de o companie aeriană de linie, după ma

Amendă pentru femeia care și-a spălat covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din Arad

Ziare.com acum 3 ore
O femeie din municipiul Arad a fost prinsă vineri, 7 iunie, de poliţiştii locali, când îşi spăla covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraş, aflată în Piaţa Catedralei, reabilitată cu 29 de milioane de lei şi deschisă recent pentru public.

Vremea

București
acum

31°
vin.

20°/31°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

29°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

28°
vin.

19°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

16°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
Timisoara
acum

31°
vin.

16°/31°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°