de Laura BUCIU
06 septembrie 2013 00:12
19 vizualizari
A-A+
Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost rănit şi este internat în Secţia Clinică Neurochirurgie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, după ce a căzut, miercuri, de pe o platformă, între parterul unde se află sala de autopsie şi subsol, acolo unde se duc cadavrele. Fiind înregistrat ca accident de muncă, acest caz va fi subiectul unei anchete interne, apoi dosarul va merge la Inspectoratul Teritorial de Muncă pentru aprobarea conţinutului. Acesta va hotărî ce măsuri se impun.
Bărbatul este în stare stabilă
„Un pacient de 42 de ani a fost adus la Urgenţe în urma unei căzături de la înălţime. S-a constatat că a suferit un traumatism cranio-cerebral, contuzii toracice şi contuzii la ambele coate. În momentul de faţă investigaţiile medicale continuă. A fost trimis să efectueze un RMN pentru a se identifica posibile leziuni la coloană. Pacientul este stabil. Este vorba de o cădere de la înălţime de pe o platformă în cadrul Serviciului de Medicină Legală, o platformă cu care se transportă decedaţii de la parterul instituţiei la subsol, respectiv din sala de operaţie, la subsol. Angajatul rănit este brancardier şi se afla pe această platformă”, a declarat Decebal Todăriţă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. . de Laura BUCIU
06 septembrie 2013 00:12
19 vizualizari
A-A+
Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost rănit şi este internat în Secţia Clinică Neurochirurgie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, după ce a căzut, miercuri, de pe o platformă, între parterul unde se află sala de autopsie şi subsol, acolo unde se duc cadavrele. Fiind înregistrat ca accident de muncă, acest caz va fi subiectul unei anchete interne, apoi dosarul va merge la Inspectoratul Teritorial de Muncă pentru aprobarea conţinutului. Ac