Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Până în toamna lui 2014 în Oradea vor fi 15 km de pistă - Bucurie pentru biciclişti

Publicat in Crisana, joi 5 septembrie 2013 ·

Pe lângă pista de biciclete care se va construi de la Oradea la Berettyoujfalu, municipalitatea va mai amenaja încă o pistă de aproape 6 mii de metri pe direcţia Sovata - Oneştilor - Calea Aradului - Parcul Padiş - Peţa (în zona magazinului Obi) - Şoseaua de Centură, până la graniţa cu Sânmartin. Sumele necesare pentru realizarea noii piste vor fi bani europeni.

Lucrările la pista de biciclete între Oradea şi Berettyoujfalu vor începe săptămâna viitoare, urmând ca după cele 12 luni din Oradea să se poată circula prin Borş, Artand, Biharkeresztes, Mezopeterd până în Berettyoujfalu. Culmea este că după ce s-a pus la punct proiectul, reprezentanţii Primăriei au constatat că le rămân în jur de 350 de mii de euro aşa că au decis să îi investească în alte piste, tot în Oradea. "În urma negocierilor purtate cu Autoritatea de Mangement de la Budapesta am obținut acordul folosirii sumei de 350 de mii de euro pentru extinderea pistelor de biciclete din municipiul Oradea. Totodată, am preluat de la comuna Sânmartin proiectul tehnic pentru continuarea pistei începute în Oradea și pe teritoriul comunei Sânmartin, fapt ce ar crea o legătură directă între Oradea și stațiunea 1 Mai. Urmează, ca atât municipiul Oradea, cât și Primăria Sânmartin să caute mijloace de finanțare pentru realizarea acestui proiect", a spus primarul Ilie Bolojan. Noua pistă care se va construi din banii rămaşi se va realiza pe direcţia Sovata - Oneştilor - Calea Aradului - Parcul Padiş - Peţa (în zona magazinului Obi) - Şoseaua de Centură - Sânmartin - Băile 1 Mai.

Aproape 15 km de piste

Traseul pistei ce va fi realizată din economiile contractului de finanţare este de 5.740 m (cu o lăţime de 2 m), iar durata de implementare a proiectului este până în aprilie 2014. Pista de biciclete, care se va construi spre Ungaria, va avea o lungime totală de peste 35 de mii de metri şi va atinge în

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Olandezul Mark Rutte devine noul secretar general al NATO

News.ro acum 47 minute
Cele 32 de state membre NATO l-au numit miercuri pe premierul olandez Mark Rutte viitorul secretar general al Alianţei, într-un moment crucial al organizaţiei, în timp ce Rusia îşi continuă războiul în Ucraina, relatează AFP. (Vom reveni)

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum o ora
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum o ora
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Cod galben de inundații în mai multe județe. Risc crescut de viituri în vestul țării

Press Alert acum o ora
< figure id="attachment_501475" style="width: 640px" class="wp-caption aligncenter"> Foto: Arhivă Hidrologii au emis o avertizare Cod galben de inundații pe râuri din Crișana, Banat, Transilvania și Oltenia, valabilă până joi. Avertizarea Institutul

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Cât costă cazarea în hotelul deschis în Vama Veche de Adela Popescu, Gina Pistol, Irina Fodor și soții lor

Gandul acum o ora
Trei vedete din showbiz-ul românesc au deschis, împreună cu soții lor, dar și cu alte persoane apropiate, un hotel în Vama Veche. Este vorba despre Adela Popescu, Gina Pistol și Irina Fodor. Adela Popescu, Radu Vâlcan, Smiley, Gina Pistol, Răzvan și

Louis Vuitton retrage de pe piață bluza inspirată din ia românească: „A fost o greșeală involuntară”

Adevarul acum o ora
După uriașul val de controverse iscat în mediul online, brandul francez de modă Louis Vuitton a retras de pe site-ul său bluza din in inspirată din ia românească.

Europarlamentarul Dan Barna va fi vicepreşedintele grupului RENEW

Mediafax acum 40 minute
Europarlamentarul USR Dan Barna a fost votat vicepreşedinte al grupului RENEW. Procedura a avut loc miercuri. Grupul RENEW are 75 de europarlamentari.

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 3 ore
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 4 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

30°
mie.

19°/32°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°