Nici distracția nu mai este profitabilă în ziua de azi. După restaurantul Colibri care și-a cerut zilele trecute insolvența pentru reorganizare, clubul Illusion s-a înscris pe aceeași listă. Administratorul localului, un cetățean iordanian a fost nevoit să se declare învins de criza financiară, spunând că în ultima perioadă societatea a înregistrat pierderi semnificative ca urmare a lipsei de lichidități. Cererea depusă la Tribunalul Argeș a fost aprobată, fiind numit un lichidator judiciar și dispunându-se dizolvarea societății.
Datorii de peste 460 de mii de lei
În aceeași cerere administratorul clubului spune că tocmai din cauza acestei lipse de lichidități s-a ajuns la datorii mari către furnizori dar și la penalități pe care aceștia le-au cerut pentru întârzierea plății. Mai mult, societatea a fost executată silit, iar creditorii au blocat conturile, blocând în acest fel și întreaga activitate a societății. Datoriile clubului Illusion depășesc 460 de mii de lei. La dosarul cauzei a fost depusă și lista creditorilor pe care figurează SC Amir Ali Baba SRL Bradu cu peste 15.000 de lei, SC Rokmar Slovenia cu aproximativ 5.500 lei, Nicoleta Iuliana Ciobanu, acționar, cu peste 150 de mii de lei, Primăria Pitești cu 170 de mii de lei, Rifco Trading SRL cu 27 de mii de lei și RCSRDS cu 327 lei. Cererea a fost înregistrată, iar magistrații Tribunalului Comercial au dispus dizolvarea societății și ridicarea dreptului de administrare al debitoarei. A fost numit un lichidator judiciar, termenul următor fiind fixat pentru data de 25 octombrie.
Sursa stire: http://ziarobiectiv.ro/index.php/actualitate/clubul-illusion-a-intrat-in-insolvena.html
Nici distracția nu mai este profitabilă în ziua de azi. După restaurantul Colibri care și-a cerut zilele trecute insolvența pentru reorganizare, clubul Illusion s-a înscris pe aceeași listă. Administrat