de Andra MARINESCU
andramarinescu@tribuna.ro
06 septembrie 2013 00:04
22 vizualizari
A-A+
Cântecul, jocul şi tradiţiile celor 18 localităţi ale Mărginimii Sibiului se vor întâlni cu toate, sâmbătă, la Sălişte, în Grădina Pompierilor, cunoscută şi ca Marmeladă, la prima ediţie a Festivalului Mărginenilor. Organizat de Asociaţia Reuniunii Mărginenilor, în colaborare cu Primăria oraşului Sălişte, evenimentul îşi propune să dovedească faptul că portul şi datina au făcut faţă în lupta cu trecerea timpului şi că dragostea pentru cultură şi cutume nu a dispărut.
Aproximativ 45.000 de locuitori numără împreună cele 18 localităţi ale Mărginimii Sibiului. Toate se vor întâlni la aşa-numita Grădină a Pompierilor sau domeniul Marmeladă şi vor cânta, juca şi arăta că tradiţia din Mărginime dăinuie de ani şi ani neschimbată. Evenimentul va începe în jurul orei 12, când va avea loc o dublă lansare de carte. Astfel, participanţii vor putea răsfoi volumele "Ghid turistic al Mărginimii Sibiului", semnat de Alexandru Constantinescu, şi "Destinul unor temerari", al lui Gheorghe Preda. Acestor lansări îi va urma şi prezentarea volumului de poezii semnat de Maria Sterp, autoare originară din Jina. Programul Festivalului va continua cu joc şi cânturi specifice Mărginimii. De la ora 14, vor urca pe scenă solişti şi ansambluri din zonă, care să reitereze paşii dansului popular moştenit din străbuni şi versurile definitorii. Manifestarea va fi prezentată de prof. Rodica Popa Comăniciu, care va întâmpina şi formaţiile de fluieraşi din localităţi. Festivalul se va încheia în jurul orei 19, după recitalul taragotistului Sergiu Cipariu.
Dacă 2013 va aduce mărginenii la Sălişte, următoarele ediţii vor promova şi celelalte localităţi din Mărginime. "În fiecare an, prin rotaţie, Festivalul va avea loc în toate localităţile din această regi