Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a urcat beat la volan si a provocat un accident rutier

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 6 septembrie 2013 ·

Fara sa gandeasca ca isi pune atat viata lui in pericol, cat si a celorlalti participanti la trafic, s-a urcat la volan beat mort. Este isprava unui iesean in varsta de 59 de ani care a provocat un accident rutier pe raza orasului Targu Frumos. Accidentul nu s-a soldat decat cu avarii, insa o patrula de politie care se afla in zona a remarcat ca soferul abia se mai tinea pe picioare.

"Politistii din cadrul Biroului Rutier Târgu Frumos, în timp ce executau serviciul de patrulare pe strada Tudor Vladimirescu, s-au sesizat din oficiu cu privire la producerea unui accident rutier cu avarii, în care au fost implicate doua autoturisme, conduse de Nelu R., de 59 ani, respectiv Marius T., de 27 de ani, ambii din Târgu Frumos. Întrucât primul conducator auto emana halena alcoolica, a fost testat alcoolscopic, rezultând o valoare de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat", a declarat subinspector Alexandru Chelaru, purtator de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Iasi.

Pe numele barbatului s-a întocmit un dosar penal, în care se efectueaza cercetari sub aspectul savârsirii infractiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0,8 mg/l alcool pur în sange. Politistii rutieri fac verificari si in cazul unui accident ce a avut loc pe strada Artei, in municipiul Iasi, in urma caruia un copil in varsta de 7 ani a ajuns la spital. Copilul traversa strada neregulamentar, pe bicicleta, in momentul in care a fost lovit de un autoturism care circula regulamentar. "Conducatorul auto nu consumase bauturi alcoolice. Pe numele lui se efectueaza verificari sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa", au precizat politistii rutieri. Copilul a primit ingrijiri medicale la fata locului, dupa care a fost transportat la spitalul de pediatrie Sf Maria.

@N_P

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 33 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Trump a semnat legea privind criptomonedele stablecoin, marcând un pas major spre adoptarea acestora în economia reală

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabileşte un cadru de reglementare pentru criptomonedele stabile, cunoscute sub numele de stablecoin, deschizând calea pentru ca aceste ac

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 3 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°