Șase primari și cinci viceprimari din Argeș au primit din partea Agenției Naționale de Integritate (ANI) verdictul de incompatibilitate, iar alții așteaptă și ei să vadă ce le rezervă viitorul. La nivel național, s-au adunat vreo 1.200 de dosare de incompatibilitate, însă nici primarii nu stau cu mâinile în sân. Prin Asociația Comunelor din România (ACOR) ei au inițiat un protest, unde, printre alte probleme cu care se confruntă, la punctul al nouălea figurează și modificarea Legii ANI.
Ultima ședință de Colegiu Prefectural a scos la lumină din nou, pe lângă subiectul fierbinte al regionalizării, și situația primarilor și viceprimarilor incompatibili din Argeș. Radu Doru, edilul din Suseni, etichetat de ANI drept incompatibil, a luat cuvântul în plenul ședinței și a spus, mai în glumă, mai în serios, că, la un moment dat tot trebuie să i se tragă de la ceva. Pe lângă supărarea cu regionalizarea, acum se mai adaugă și ANI, însă Radu Doru tot mai trage speranțe ca Legea ANI să sufere ceva modificări și asta cât mai repede, pentru că, spunea el la ședința Colegiului Prefectural, avem de-a face cu „un adevărat măcel la adresa administrației publice”. „Nu e Radu Doru sau Constantin Nicolescu, este altcineva”, spunea edilul din Suseni, încercând să explice că oricare dintre colegii săi primari se pot trezi la ușă cu o scrisoare din partea ANI. „Acest sistem nu poate persista”, și-a încheiat Radu Doru cuvântarea.
Ion Dumitru, Albota: „Cred că ANI nu își mai are rostul!”
În sprijinul celor afirmate de Radu Doru, a vorbit, în cadrul aceleiași ședințe și primarul din Albota, Ion Dumitru. Deși nu are probleme de incompatibilitate, el a ținut să sublinieze că, în contextul în care în România dispune de o sumedenie de alte instituții, nu vede de ce mai există ANI. Cu atât mai mult cu cât, spune el, „în Europa ANI nu există”. „Dacă tot trebuie să fim europeni ș