Dacă în interiorul Armatei există un NU uniform când vine vorba de tulburarea de stres posttraumatic (TSPT) – explicat fie printr-un sistem considerat „fiabil, funcţional şi premiat”, în afara ei, apare DA-ul. DA, există cazuri, DA, este firesc să existe. Acestea au fost răspunsurile pe care le-am primit din partea psihologului dr. Edmond Cracsner, unul dintre principalii experţi ai României pe tema stresului posttraumatic. Mai mult, Cracsner a ocupat o funcţie foarte relevantă pentru a discuta despre stresul posttraumatic la militarii români. Până în 2008, a condus Secţia de Psihologie Militară (cu numele actual, Laboratorul Psihologic) din Statul Major General. A fost succedat în funcţie de colonelul psiholog dr. Adrian Prisăcaru, intervievat şi el degândul.
Documentarul rănilor invizibile ale Armatei române
Cracsner exclude scenariul oficial al Armatei, potrivit căruia nu au existat cazuri de stres posttraumatic în rândul militarilor întorşi din Irak sau Afganistan. Spune în schimb că, deşi există „cu siguranţă” cazuri individuale, nu se poate vorbi despre un sindrom de tipul Sindromului Golfului, adică un fenomen la scară largă al TSPT în rândul militarilor noştri. Marea problemă, însă, este nediagnosticarea – deşi un psiholog identifică simptome ale stresului posttraumatic la un soldat întors din misiune şi îl trimite mai departe la medicul psihiatru pentru diagnostic, acest diagnostic nu se pune niciodată. Se aleg alte tulburări: depresii, anxietăţi, etc. O altă problemă, mai spune Cracsner, este de mentalitate în sistem – acelaşi sistem din care a făcut şi el parte: aici, expertul se referă tocmai la ceea ce pare a fi un sindrom, Sindromul NU. Negarea din capul locului.
„Clar că sunt militari care au suferit sau suferă de stres posttraumatic”
De ce există o reticenţă în Armata română de a se vorbi despre TSPT?, îl într
