Le-am spus americanilor că noi, românii, nu avem niciun diagnostic de stres posttraumaric în mediul militar. Răspunsul primit: imposibil. Dincolo de acest răspuns însă, am încercat să aflăm cum se discută la momentul actual în Statele Unite despre stres posttraumatic în mediul militar. Într-un interviu acordatgândul în Atlanta, SUA, doctorul Paul Fink, fost preşedinte al Asociaţiei Americane de Psihiatrie vorbeşte despre problema etichetării şi neverbalizării traumelor militare, dar şi despre istoricul stresului posttraumatic. Din Kabul, Afganistan, Martin Kuz, jurnalist american care scrie pentru ziarul militar independent Stars and Stripes, descrie modalităţile în care armata, militarii şi jurnaliştii americani se raportează la stresul posttraumatic, dar şi cum fac soldaţii faţă misiunii din Afganistan.
Documentarul traumelor invizibile ale Armatei române
Sindromul NU, dublă negaţie: „În mod cert, nu”
În 2012, armata Statelor Unite a pierdut, pentru prima oară, mai mulţi ofiţeri activi din cauza sinuciderilor decât în misiunea din Afganistan: 349 de soldaţi s-au sinucis, 229 au fost ucişi în Afganistan. Până la 20% dintre soldaţii americani care au fost în Irak şi Afganistan au simptomele stresului posttraumatic (tulburare recunoscută abia după Războiul din Vietnam) şi doar jumătate dintre ei se tratează (studiu RAND Corporation).
Prin comparaţie, aproximativ 8% dintre militarii canadieni mobilizaţi în Afganistan între 2001 şi 2008 au fost diagnosticaţi cu stres posttraumatic, britanicii au o rată estimată la 4% şi 2,9% dintre germanii mobilizaţi în Afganistan între 2009 şi 2010 sufereau, la un an după întoarcere, de TSPT (se crede că 45% dintre cazurile de TSPT din Armata germană rămân nediagnosticate şi netratate).
Dacă vrem să comparăm datele de mai sus cu absenţa datelor din Armata română, trebuie să luăm în calcu