Dacă v-aţi pus în gând să plecaţi spre Valea Prahovei, trebuie să vă aşteptaţi la obişnuita coloană de vineri, de pe DN 1. Drumul este presărat de restricţiile de pe Centura de Vest din Ploieşti, două treceri de pietoni pentru persoanele cu dizabilităţi la Buşteni şi lucrări la Sinaia
Potrivit Centrului Infotrafic, în a doua parte a zilei, traficul rutier se va intensifica pe DN1 Bucureşti – Braşov, iar pe raza staţiunilor montane de pe Valea Prahovei este posibil să se circule în coloană.
Şi aceasta pentru că, pe Centura de Vest a municipiului Ploieşti, continuă lucrările la pasajele situate la kilometrii 62+653 de metri, 63+955 de metri şi 64+200 de metri. Sunt închise cele două benzi de circulaţie aferente sensului de mers Bucureşti - Braşov, între kilometrii 62+525 de metri şi 64+575 de metri. Pe porţiunea respectivă, traficul rutier se desfăşoară pe sensul de mers Braşov - Bucureşti, pe câte o bandă, în ambele direcţii.
În zilele cu trafic intens, cum este vinerea, din cauză că se circulă pe două din cele patru benzi existente, aici se formează coloane de autovehicule.
De asemenea, în staţiunea Buşteni au fost date în folosinţă două treceri pentru pietonii cu dizabilităţi. Acestea sunt semnalizate corespunzător şi vin în sprijinul persoanelor care nu pot folosi pasarelele pietonale montate pe DN1.
Şi la Sinaia continuă lucrările de reabilitare pe cel de-al doilea tronson al Bulevardului Carol I din Sinaia, de la intersecţia cu strada Gării (Casino Sinaia), până la intersecţia cu strada 13 Septembrie şi Aleea Peleşului. Acestea au demarat pe 4 septembrie şi vor dura aproximativ două luni.
Traficul rutier inclusiv transportul public de persoane se va efectua după cum urmează:
Pe direcţia Bucureşti – Braşov circulaţia autovehiculelor se va realiza din B-dul Carol I pe Strazile: Gării – 13 Septembrie – DN1, dar şi pe centura