Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afaceriştii din Dâmboviţa, chemaţi la investiţii. Adrian Ţuţuianu: "Avem interes să dezvoltăm judeţul"

Publicat in Adevarul, vineri 6 septembrie 2013 ·

Peste 150 de oameni de afaceri au fost chemaţi de Adrian Ţuţuianu la discuţii, joi, la o întîlnire în cadrul Muzeului de Istorie pentru a-i convinge să arunce cu banii pe proiectele Consiliul Judeţean. Antreprenorii dâmboviţeni au primit promisiunea că vor obţine uşor şi fără bătăi de cap toate avizele şi autorizaţiile necesare, în schimbul colaborării mai strânse cu autorităţile locale, cu parlamenta.

“De foarte multe ori există impresia că putem trăi separaţi unii de alţii, adică administraţia de o parte, lumea politică de o parte şi mediul de afaceri de altă parte. Lucrurile nu stau aşa şi cred că ar trebui să existe o bună colaborare, ar trebui să existe întâlniri permanente, pentru că avem subiecte comune de discutat şi interese comune. Cred că o administraţie publică judeţeană eficientă sau o administraţie locală eficientă înseamnă o bună legătură cu mediul de afaceri. Asigur mediul de afaceri de sprijinul meu, a instituţiei numite Consiliul Judeţean, în obţinerea tuturor avizelor şi a autorizaţiilor de care are nevoie. Avem interes ca cei din mediul de afaceri să ne fie parteneri în exerciţiul financiar 2014- 2020, pentru că vor avea succes acele proiecte care urmăresc, pe lângă dezvoltarea infrastructurii, şi dezvoltarea mediului de afaceri. Dorim să avem cât mai mulţi parteneri privaţi în dezvoltarea unor proiecte pe bani europeni în perioada 2014-2020. Este prima întâlnire, dar la următoarea întâlnire vom prezenta ce fişe de proiecte am gândit noi să încercăm să legăm acele proiecte de susţinere a mediului de afaceri din judeţ. Avem interes deosebit legat de parcurile industriale, care sunt în proprietatea Consiliului Judeţean”, a declarat Adrian Ţiţuianu.

Centru de afaceri, hotel de 4-5 stele şi mall

“Avem interes să dezvoltăm şi în municipiul Târgovişte activităţi industriale şi logistice. Dorim să avem investitori

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Un portavion american a sosit în Coreea de Sud pentru exerciţii militare comune la care participă şi Japonia

News.ro acum o ora
Un portavion american cu propulsie nucleară, Theodore Roosevelt, a sosit sâmbătă în oraşul-port Busan din Coreea de Sud, pentru exerciţii militare comune cu ţara gazdă şi Japonia, a anunţat marina sud-coreeană, citată de Reuters. Liderii celor trei

Avancronica meciului Belgia – România: tricolorii se pot califica astăzi în fazele eliminatorii ale Euro 2024

G4Media acum o ora
Confruntarea de la ora 22:00, de pe RheinEnergieStadion din Köln, dintre Belgia și România închide etapa a doua a grupei E și poate încheia așteptările românilor în privința unei calificări într-o rundă eliminatorie. Duelul se va putea vedea pe Pro

Jurnalist, fost redactor la Capital, a fost dat dispărut!

Ziua Constanta acum 30 minute
Poliţia Capitalei anunță că a fost sesizată vineri cu privire la dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent. Sâmbătă, 22 iunie 2024

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 5 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

BREAKING | Cântărețul Florin Decuseară a murit, la doar 46 de ani, după ce a căzut de la 10 metri înălțime

Cancan acum o ora
Florin Decuseară s-a stins din viață la doar 47 de ani. Cunoscutul artist a căzut de la 10 metri înălțime și timp de câteva zile s-a luptat să trăiască. El a stat intubat și ventilat mecanic. Din nefericire, corpul lui a cedat. Accidentul de muncă a

Două persoane sunt resuscitate, după ce maşina în care se aflau a căzut într-o râpă

Mediafax acum o ora
„Sectia de pompieri Cimpeni intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi descarcerare la un accident rutier pe DN 75 pe raza loc. Muncelu. Din informaţiile preliminare ar fi vorba despre un autoturism răsturnat în afara carosabilului, posib

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 4 ore
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

UPDATE - ANM - Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă, sâmbătă - HARTA / Instabilitate atmosferică în jumătate de ţară de sâmbătă, de la ora 15.00, până duminică dimineaţă

News.ro acum 3 ore
Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, se află sâmbătă sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă. În judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi persistent şi intens,

Alertă hidrologică! Județul Botoșani, sub Cod galben de inundații

Botosani News acum 2 ore
Și hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora și au instituit Cod Galben până mâine, la ora 12:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe

Vremea

București
acum

31°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

29°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

35°
sâm.

20°/37°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°