Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Demonetizarea referendumului (Opinii)

Publicat in Ziare.com, sâmbătă 7 septembrie 2013 ·

Referendumul a devenit o moda. A lansat-o Traian Basescu, dar macar pe teme mari: votul uninominal, parlamantul unicameral si cu 300 de membri. Asa cum si trebuie.

Intre timp, insa, prin schimbari intempestive si inexplicabile de legislatie, prin fraude, prin nerespectarea rezultatelor si inflatie de initiative, referendumul a ajuns un fel de joaca, un instrument de lupta politica la fel ca oricare altul.

Ce valoare mai poate avea un referendum care, pasamite, nu ar mai fi obligatoriu, ci doar consultativ, ca un sondaj de opinie mai scump si nimic mai mult, asa cum ne-a explicat USL ca a fost referendumul din 2009? De ce sa te mai duci sa votezi la un referendum care nu obliga pe nimeni la nimic?

Ce valoare poate avea un referendum cu un prag de prezenta ales absolut arbitrar, la 30%? In lumea larga exista in general doua variante, cvorum de 50% +1 sau deloc. Fiecare dintre ele are o justificare, o logica. 30% nu are nicio logica. Putea fi la fel de bine 25% sau 45%. E o neseriozitate care se rasfrange asupra intregului proces.

Frauda care se contureaza tot mai clar de la referendumul de anul trecut, cand, se pare, Liviu Dragnea ar fi adus cimitire intregi la vot, circul listelor electorale, luna isterica dintre referendum si decizia CCR in privinta invalidarii lui au trimis referendumul in derizoriu total.

Apoi a venit lupta la baioneta pe marginea modificarilor Constitutiei, cand Traian Basescu ameninta sa mai faca un referendum pe tema unicameralului, USL se gandea si ea la un referendum pe aceeasi tema, plus referendumul pentru adoptarea Constitutiei, cu sau fara prag de 50%. Care-i primul, care sa urmeze, care pe care anuleaza? O mare, o imensa aiureala.

S-a vorbit despre un referendum si pentru Rosia Montana, ideea presedintelui care, in urma cu ceva vreme, spunea ca un asemenea demers nu a

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 3 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum 53 minute
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

ASE București confirmă plagiatul primarului din Alba-Iulia. Gabriel Pleșa a copiat 40% din teza de doctorat

HotNews acum o ora
Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti confirmă acuzația de plagiat în cazul tezei de doctorat a primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, informează abnews.ro, care a publicat decizia c

Dublu faţă de media europeană. În România, un un procent uriaș de copii se află în prezent în risc de sărăcie şi excluziune socială, potrivit UNICEF

HotNews acum 21 minute
Senatul şi Camera Deputaţilor sunt deschise sâmbătă pentru copii şi părinţi, care sunt aşteptaţi de UNICEF să petreacă Ziua de 1 Iunie. Copii jucându-seFoto: Pxel / Alamy / Profimedia La cortul şi la standul UNICEF, copiii se pot bucura de o serie d

Zelenski a ajuns în Singapore pentru conferinţa Shangri-La. Liderul ucrainean adună sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace

Mediafax acum o ora
Într-o declaraţie pe platforma de socializare X, Zelenski a spus că a venit în Singapore pentru a aduna sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace planificat pentru 15-16 iunie în Elveţia. „Securitatea globală este imposibilă atunci

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum 2 ore
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Vlad Gheorghe, despre Clotilde Armand şi Vlad Voiculescu: Dacă ai urmărire penală începută, nu poţi fi candidat. Când era Dragnea, asta spunea şi el: ”Domnule, sunt nevinovaţi săracii, i-a luat Kovesi, sunt nevinovaţi până la sentinţa - VIDEO definitivă”

News.ro acum 3 ore
Vlad Gheorghe, fost membru USR, în prezent candidat independent pentru Parlamentul European, susţine că Vlad Voiculescu şi Clotilde Armand n-ar trebui să candideze la alegerile din 9 iunie, pentru că sunt urmăriţi penal. ”Nu are ce să caute un candi

1 iunie - Ziua internațională a copilului

Ziua Constanta acum 6 ore
Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Prima „Conferinţă mondială pentru bunăstarea copiilo

MAI: Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă şi online

Mediafax acum 3 ore
Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă, începând cu luna iunie, şi online, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a d

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°