La data de 5.09. a.c., ora 17.27, Constantin M., de 58 de ani, din comuna Marginea, în timp ce conducea un autoturism, pe DC Satu Nou, în localitatea de domiciliu, în apropierea unui imobil, a observat cum, din curtea acestuia, au ieşit doi copii, dintre care unul pe bicicletă, moment în care a frânat.
P.V., în vârstă de 6 ani, şi-a continuat deplasarea pe bicicletă pe partea dreaptă a părţii carosabile, Constantin M. a pornit maşina, însă imediat puştiul s-a angajat în traversarea drumului, prin faţa autoturismului, fără să se asigure. Impactul nu a putut fi evitat de şofer. În urma impactului, a rezultat rănirea minorului, care necesită 30-35 zile îngrijiri medicale, informează IPJ.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ; ulterior i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.