Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Simeria / Salvată din fântână

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, duminică 8 septembrie 2013 ·

La sfârşitul săptămânii trecute, un pompier al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara a făcut o intervenţie specială, deosebit de periculoasă, şi a salvat viaţa unei persoane ce a căzut într-o fântână.

Apelul către ISU Hunedoara a venit în seara zilei de 6 septembrie, cerându-se ajutor pentru o persoană care a căzut într-o fântână adâncă de peste 10 metri din Simeria.

La locul intervenţiei s-au deplasat pompieri din Deva şi Simeria, SMURD Simeria, precum şi un echipaj din cadrul secţiei de poliţie din localitate.

După asigurarea locului de intervenţie, plutonierul major Varga Zsolt, din cadrul detaşamentului de pompieri Deva, a coborât în fântână, la nivelul victimei, unde prin procedee specifice a reuşit asigurarea cu corzi de salvare precum şi extracţia acesteia în condiţii de siguranţă. Din cauza adâncimii fântânii, intervenţia a prezentat un grad foarte ridicat de dificultate, existând posibilitatea prezenţei de gaze toxice, precum şi lipsa aerului, acestea putând pune în pericol atât viaţa victimei cât şi pe cea a salvatorului.

Datorită răspunsului prompt al forţelor de intervenţie precum şi curajului de care a dat dovadă plutonierul major Varga Zsolt, victima a fost salvată şi predată echipajelor de prim ajutor în vederea transportării la spitalul de urgenţă din Deva.

„Pentru modul profesionist în care a acţionat şi actul de curaj de care a dat dovadă subofiţerul pe timpul desfăşurării intervenţiei, coroborat cu riscul pentru propria viaţă şi comple-xi­tatea misiunii, inspectorul şef al ISU Hunedoara, locotenent-colonel Demean Viorel, va recompensa subofiţerul şi întregul echipaj participant la intervenţie pentru salvarea acelei persoane”, a declarat căpitan Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.

La sfârşitul săptămânii trecute, un pompier al Inspectoratului pentru Situaţi

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 56 minute
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 30 minute
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 29 minute
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 2 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Premierul Marcel Ciolacu: Introducem azi salariul minim european în România, în concordanţă cu directiva europeană şi după consultări cu partenerii sociali. Urmărim protejarea puterii de cumpărare

News.ro acum 48 minute
Premierul Marcel Ciolacu, a anunţat că în şedinţa de Guvern de vineri Executivul introduce salariului minim european în România, în concordanţă cu directiva europeană şi după consultări cu partenerii sociali, el precizând că se urmăreşte protejarea

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum 45 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

CNAIR anunţă restricţii pentru maşinile de peste 7,5 tone în perioada Rusaliilor

Mediafax acum o ora
CNAIR informează participanţii la trafic că circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de 22 iunie (sâmbătă), 23 iuni

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum 2 ore
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 3 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Șansa de a ne trezi bogați în UE

Ziua News acum 59 minute
Rețineți o cifră. Cifra 36. Adăugați-i zerourile necesare. Ca să iasă 36 de miliarde. Și scrieți la capătul lor „euro". Aceasta este suma calculată de experți, ca intră în România în fiecare an de pe urma concetățenilor noștri care muncesc în străin

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

29°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°