Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suporteri puşi pe scandal la meciul cu Ungaria, daţi jos din tren la Buzău(FOTO)

Publicat in Opinia Buzau, luni 9 septembrie 2013 ·

Ecourile scandalurilor din afara terenului de la meciul României cu Ungaria s-au făcut simţite şi la Buzău, acolo unde un grup de suporteri vasluieni au făcut o haltă forţată, întrucât nu aveau bilete pe tren şi făceau scandal în vagoane.

Este vorba de 18 vasluieni, care vineri se urcaseră într-un tren Inter Regio care circula pe ruta Iaşi-Bucureşti pentru a ajunge la meci. Niciunul dintre ei nu avea bilet de călătorie, dar avuseseră, în schimb, grijă să se aprovizioneze din belşug cu băutură pe care începuseră să o ingurgiteze încă înainte de a se urca în tren. Imediat ce au pornit la drum, au început să scandeze şi să ce comporte „ca pe stadion“, deranjându-i pe ceilalţi călători care îşi luaseră bilet şi care îşi vedeau de treaba lor.

La scurt timp, şi-a făcut apariţia şi controlorul care le-a cerut biletele celor 18 suporteri exaltaţi, aceştia spunându-i că nu au decât bilete la meci. Controlorul s-a văzut astfel pus în situaţia de a-i amenda, însă suporterii au refuzat să se legi­timeze, continuând să bea şi să facă scandal.

Pentru că nu putea face faţă singur situaţiei, controlorul a anunţat prin staţie cele petrecute, alertându-i pe poliţiştii TF. La nivelul Regionalei Galaţi, s-a luat decizia ca grupul de turbulenţi să fie coborât din tren la Buzău, în acest sens constituindu-se aici un dispozitiv format din poliţişti de la Biroul Transporturi Feroviare, jandarmi şi câteva grupe de „mascaţi“.

La orele amiezei, trenul cu scandalagii a ajuns în Gara Buzău, ocazie cu care poliţiştii şi jandarmii au urcat în vagoane, de unde i-au coborât pe cei 18 suporteri. Aceştia au fost aduşi la sediul Biroului TF, unde au fost legitimaţi, ulterior 11 dintre ei fiind amendaţi pentru tulburarea liniştii publice.

Despre ei se poate spune că au fost cei mai norocoşi, întrucât alţi cinci din grup s-au ales cu dosare penale pentru ultraj contra

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 3 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

Fostul profesor Klaus Iohannis stă în banca lui: Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie

Mediafax acum 6 ore
„Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul

ÎPS Teodosie face noi declarații controversate – „ Nunțile făcute sâmbătă nu sunt conforme cu rânduiala bisericească”

Ziua Constanta acum 3 ore
ÎPS Teodosie face noi declarații controversate. După ce a spus că fumătorii nu pot fi împărtășiți, Teodosie revine și spune acum că nunțile făcute sâmbătă nu sunt conforme cu rânduiala bisericească. Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teod

Nectarine din Turcia cu un nivel de pesticide de 13 ori peste nivelul admis. Fructele, comercializate în magazinele Penny

Ziare.com acum 5 ore
Comisarii Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor au anunțat vineri, 27 septembrie, că au găsit nectarine importante din Turcia cu un nivel ridicat de pesticide. Fructele, comercializate în lanțul Penny, aveau 0,128 de miligrame de imi

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 3 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, reţinut pentru luare de mită în formă continuată / El a primit 11.500 de lei pentru a facilita unei persoane câştigarea unui concurs de angajare pentru postul de acar

News.ro acum 3 ore
Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, Gheorghe Şoldan, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită în formă continuată. El este acuzat procurori că a primit suma de 11.500 de lei pentru a ajuta o persoană să câştige concursul d

Șapte persoane au fost încătușate de polițiștii din Miercurea-Ciuc după un scandal izbucnit în parcarea magazinului Kaufland

Informația Harghitei acum o ora
Vineri după amiază, în jurul orei 16:45, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că în parcarea unui centru comercial din Miercurea-Ciuc ar fi izbucnit un scandal între

Deficitul bugetar a urcat, după primele opt luni ale anului, la aproape 4,6% din PIB

Radio Mures acum 2 ore
Deficitul bugetar a urcat, după primele opt luni ale anului, la aproape 4,6 la sută din Produsul Intern Brut, la peste 80 de miliarde de lei, dublu faţă de aceeaşi perioadă din 2023 – anunţă Ministerul de Finanţe. La rectificarea bugetară adoptată r

Cod Galben de ploi în Dobrogea

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 27 septembrie 2024, Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod Galben de instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului ce vizează toată țara. Codul Galben este valabil în perioada 29 septembrie,

Vremea

București
acum

25°
vin.

19°/32°
sâm.

18°/32°
dum.

14°/24°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

24°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/11°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

20°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/16°
lun.

7°/10°
Timisoara
acum

24°
vin.

17°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°