Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum va fi vremea. Iată prognoza pe trei zile

Publicat in Ziua Constanta, duminică 8 septembrie 2013 ·

Meteorologii anunţă vreme frumoasă pentru zilele următoare. Săptămâna începe cu valorile termice specifice perioadei în care ne aflăm, însă a doua parte a săptămânii va aduce o vreme în general instabilă, cu averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, la început în jumătatea de vest a ţării, apoi şi în celelalte regiuni.

Duminică, vremea rămâne frumoasă, iar temperaturile se apropie de cele normale pentru această dată. Vorbim de maxime de la 20 de grade în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei până la 29 de grade în Lunca Dunării. Câţiva nori vor umbri trecător soarele în regiunile estice, sud-estice şi pe la munte, unde nu este exclus să lase şi câţiva stropi de ploaie, în timp ce în restul ţării soarele va străluci nestingherit. Vântul se agită puţin prin Moldova şi Dobrogea, dar fără să fie supărător, aşa că vă puteţi face planuri să petreceţi ziua de sărbătoare în aer liber.Vremea va fi frumoasă şi în Bucureşti, unde nu va fi nici urmă de nori pe cer, iar vântul adie uşor. La amiază termometrele strâng în jur de 26 de grade, cam cât ar fi normal pentru data din calendar.

Săptămâna începe cu valorile termice specifice perioadei în care ne aflăm. Astfel, amiaza vine cu temperaturi de la 20 în Deltă până la 29 de grade în Oltenia. Soarele domină cerul pe întreg parcursul zilei şi numai spre seara şi în cursul nopţii se înmulţesc norii în regiunile vestice, sud-vestice şi la munte, unde pe alocuri vor lăsa ploi, cu tunete si fulgere. Vântul va avea intensificări trecătoare, mai ales în zona Banatului.

Luni, pe bucureşteni îi aştepta o vreme frumoasă şi apropiată de normalul termic al datei din calendar. După cele 12...14 grade din orele dimineţii, pe fondul soarelui generos ridică mercurul în termometre spre 26...27 de grade, în condiţiile în care vântul abia dacă se simte.

Marţi, norii câştigă mai

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 3 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 6 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 4 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi/ Aripa armată a Hamas afirmă că Israelul a ucis o parte dintre ostatici în timpul operaţiunii

News.ro acum 3 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 10 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 6 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 10 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 6 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 4 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 9 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/34°
lun.

23°/36°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

17°/25°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

16°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

16°/28°
mie.

17°/23°