Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Examen de atestare pentru detectivi, în Prahova. Condiţii pentru candidaţi

Publicat in Adevarul, duminică 8 septembrie 2013 ·

Prahovenii care vor să devină detectivi particulari au posibilitatea să susţină examenul de atestare, pe 26 septembrie, la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, dar numai dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege

Astfel, pentru a putea participa la examenul din 26 septembrie, orice persoană interesată trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiţii:

a) să aibă cetăţenie română sau cetăţenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale spaţiului economic european;

b) să posede cel puţin studii medii şi să fie absolventă a unei şcoli postliceale de detectivi, să fi îndeplinit funcţia de poliţist ori lucrător în cadrul unor instituţii publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranţei naţionale ori să fie absolventă a unei instituţii de învăţământ superior;

c) să fie aptă din punct de vedere medical;

d) sa nu fi fost condamnată pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie;

e) nu desfăşoare o activitate care implică exerciţiul autorităţii publice;

f) să obţină avizul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova.

Dosarele vor fi depuse la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova – Serviciul Cabinet – Birou Primire Public, pâna la data de 11 septembrie, ora 12.00, şi vor cuprinde următoarele documente:

- cerere pentru eliberarea avizului în vederea înscrierii la examenul de dobândire a calităţii de detectiv particular;

- cerere de aprobare a înscrierii la examenul de dobândire a calităţii de detectiv particular

- curriculum vitae;

- actele de stare civilă în copii legalizate (certificat de naştere şi după caz, de căsătorie);

- actul de studii, în copie legalizată;

- actul de absolvire a unui curs de specialitate, în copie legalizată;

- fişă medicala tip, încheiată la o unitate medicală autorizată (în original);

- re

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 8 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 34 minute
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 17 minute
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 3 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 13 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 3 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 2 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
mie.

2°/4°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
mie.

3°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°
mie.

2°/7°