În această perioadă, Centrul de Transfuzii Sanguine de la Buzău se confruntă cu o criză de sânge fără precedent, asistenta şefă Elisabeta Angelescu declarând că rezervele actuale reprezintă circa 40 la sută din cantitatea necesară pentru a satisface toate solicitările.
Această situaţie a apărut pe fondul solicitărilor de sânge tot mai mari din ultima vreme, venite din partea Spitalului Judeţean, dar şi a unor spitale din Capitală, unde se află internaţi şi pacienţi buzoieni, într-o perioadă din an în care numărul donatorilor este mai mic.
În această situaţie, personalul Centrului de Transfuzii a făcut un apel către unităţile militare din Buzău şi către ISU, Inspectoratul de Jandarmi şi Inspectoratul de Poliţie, primii care au răspuns solicitării primite în cursul zilei de vineri fiind pompierii.
Astfel, un număr de circa 30 de pompieri din cadrul ISU s-au prezentat ieri dimineaţă la sediul Centrului de Transfuzii şi au donat sânge pentru a completa rezerva care satisfăcea mai puţin de jumătate din cantitatea necesară. Aceştia vor fi urmaţi până pe data de 12 septembrie de alţi colegi, campania de donare de sânge derulată la nivelul ISU, înscriindu-se în cadrul activităţilor desfăşurate pentru a marca Ziua Pompierilor care se va sărbători vineri, 13 septembrie.
În această perioadă, Centrul de Transfuzii Sanguine de la Buzău se confruntă cu o criză de sânge fără precedent, asistenta şefă Elisabeta Angelescu declarând că rezervele actuale reprezintă circa 40 la sută din cantitatea necesară pentru a satisface toate solicitările.
Această situaţie a apărut pe fondul solicitărilor de sânge tot mai mari din ultima vreme, venite din partea Spitalului Judeţean, dar şi a unor spitale din Capitală, unde se află internaţi şi pacienţi buzoieni, într-o perioadă din an în care numărul donatorilor este mai mic.
În această situaţie, pe